Virgil Popescu, întrebare pentru Bogdan Ivan: „E adevăratat că Transelectrica a transmis că România nu are nevoie de cărbune?”
Inapoi

Virgil Popescu, întrebare pentru Bogdan Ivan: „E adevăratat că Transelectrica a transmis că România nu are nevoie de cărbune?”

Postat pe 11 Jul 2025

Update cu 3 săptămâni în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Fostul ministru al Energiei, liberalul Virgil Popescu, îl întreabă pe actualul ministru al Energiei, social-democratul Bogdan Ivan, ce a făcut concret pentru a salva centralele care produc energie pe bază de cărbune din România și dacă e adevărat că Transelectrica a spus că țara noastreă nu are nevoie de cărbune. Reacția vine în contextul în care Bogdan Ivan vizează prelungirea activității centralelor pe cărbune din Valea Jiului şi de la Complexul Energetic Oltenia, „pentru a avea în continuare suficientă energie pe piaţa din România şi pentru a nu plăti preţuri şi mai mari decât cele de acum”. „Noul ministru al Energiei spune că vrea să meargă la Bruxelles ca să prelungească perioada în care putem produce energie pe bază de cărbune, nu înainte de a da vina pe «greaua moștenire». Intenția sa este bună! Doar că este puțin confuzant apelul la «memoria selectivă». «Surpriza» și graba de acum sunt greu de înțeles, mai ales că până ieri a fost ministru al Economiei și avea exact responsabilitatea de a gestiona această problemă. Mai exact, Bogdan Ivan a fost președintele Comitetului interministerial al cărbunelui – structura care coordonează implementarea procesului de decarbonizare și care are ca scop, printre altele, identificarea de soluții pentru eliminarea etapizată din mixul energetic a producției de energie electrică pe bază de lignit și huilă. Comitetul a fost înființat prin OUG 108/2022 și stabilit definitiv prin Legea 334/2022 – lege pe care chiar el a votat-o în Parlament. Textul legii e clar: ministrul Economiei (adică Bogdan Ivan până acum câteva zile) era președintele acestui comitet, alături de miniștrii Finanțelor, Fondurilor Europene, Energiei ș.a.m.d.”, a scris Virgil Popescu, vineri pe Facebook. Liberalul îi adreseasă o serie de întrebări actualului ministru al Energiei. „Ce a făcut concret Bogdan Ivan din funcția de ministru al Economiei, pentru a salva centralele care produc energie pe bază de cărbune? Mai mult chiar, acum vorbește despre trecerea acestor capacități în rezervă tehnică. Dar de ce nu s-a întâmplat asta până acum? A cerut Ministerului Energiei să emită ordinul? Au existat discuții în Comitet? A fost realizat studiul de adecvanță de către Transelectrica? Și este adevărat că Transelectrica a transmis că România nu are nevoie de cărbune?”, adaugă Popescu. El citează din lege: „Trecerea în rezerva tehnică se face prin ordin al ministrului de resort, la solicitarea operatorului național de transport și sistem, în baza analizei de adecvanță elaborate de către acesta”. „Dar să fim pozitivi și să ne bucurăm că Bogdan Ivan vrea să acționeze acum. Vreau să îi transmit că îl aștept la Bruxelles, la Parlamentul European, după ce finalizează negocierile cu Comisia Europeană. Pentru o colaborare în avantajul țării noastre”, mai spune Virgil Popescu. Fostul ministru al Economiei are și o întrebare retorică. „De ce investiția privată de la Mintia, de 1700 MW, începută tot în anul 2022 se finalizează anul viitor, iar investițiile ministerului Energiei de la CEO, cu finanțarea aprobată din 2022, nu au început nici până acum? Asta arată o capacitate administrativă extraordinar de slabă a ministerului Energiei”, a conchis liberalul.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

01:55

- Ilfov - Investiții sincronizate în utilități, mobilitate urbană și spații comunitare. Comuna Afumaţi mizează pe proiecte strategice cu impact pe termen lung în economie şi calitatea vieţii

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Comuna Afumați traversează una dintre cele mai dinamice perioade de dezvoltare din ultimele decenii, odată cu lansarea și implementarea unor proiecte ambițioase de infrastructură, servicii publice și facilități pentru comunitate. Investițiile cuprind de la rețele de apă și canalizare extinse și modernizate, până la amenajări urbane, spații pentru sport și agrement, noduri rutiere sigure și utile, toate derulate ­într-un ritm
Image Description

01:46

- Ilfov - Ce plătim mai mult și cine este afectat? Val de scumpiri, după intrarea în vigoare a noilor măsuri fiscale

Articol apărut în Jurnalul de Ilfov, ediția print nr. 765 Astfel, dacă ne referim la nivelul accizelor pentru mai multe categorii de produse, ca parte a noului pachet fiscal aprobat pentru reducerea deficitului bugetar, românii vor plăti mai mult pentru: carburanți (benzină, motorină): unde acciza a crescut cu 10%; băuturi alcoolice: acciza a crescut tot cu 10%; tutun și produse din tutun prelucrat (inclusiv alternative fără ardere): +3%; băuturi nealcoolice
Image Description

01:09

- Braila - Atmosferă încinsă în noul Sector Producători din Piața Mare

• ventilația nu face față afluxului mare de cumpărători, în special în zilele aglomerate de la sfârșit de săptămână • regulile impuse de administrația piețelor nu prea sunt respectate: deși este interzisă comercializarea fructelor și pepenilor, acestea având un alt sector dedicat în incinta pieței, multe tarabe sunt ocupate fix cu acest tip de mărfuri • nici regula care cere ca la vânzare să fie aduse doar produse deja sortate
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete