Video Furnizorii scad tarifele la energie electrică, dar facturile vor crește. Regiunea cu cele mai mari prețuri
Inapoi

Video Furnizorii scad tarifele la energie electrică, dar facturile vor crește. Regiunea cu cele mai mari prețuri

Postat pe 18 Jul 2025

Update cu 2 săptămâni în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
La mai bine de două săptămâni de la eliminarea plafonării din energie, guvernanții încă nu știu să le spună românilor cu venituri mici când vor primi ajutorul promis. Cei 50 de lei pe lună, care să-i ajute să acopere o parte din creșterea facturii la curent. Din fericire, furnizorii au mai coborât un pic tarifele, ba unii au venit chiar cu oferte bune pentru cei care au vrut să se mute la alt furnizor. De la 1 august, TVA-ul crește de la 19 la 21% și micile câștiguri rezultate dintr-un tarif, un pic mai bun al furnizorilor, vor fi anulate. Creșterea TVA adaugă facturii câțiva lei în plus. Platforma pe care românii cu venituri mici se pot înscrie pentru a primi tichetul de energie nu e gata și nici nu va fi prea curând. „Nici facturile pe luna iulie nu ajung în iulie, ajung în august. Deci noi trebuie să avem pe cât posibil un sistem funcțional în luna august, astfel încât să putem să deblocăm în a doua parte a lunii august sau spre sfârșitul lunii august acest mecanism”, a declarat Florin Manole, ministrul Muncii. Românii au început deja să primească facturi care includ consum pe iulie, este drept nu pe o lună întreagă ci doar pe câteva zile, astfel încât impactul creșterii de tarife nu este deocamdată mare. Dar va fi. Milioanelor de români cu un consum mic sau mediu, facturile le vor crește simțitor. Ei au plătit până la 1 iulie 68, respectiv 80 de bani pe kWh. Acum cea mai bună ofertă din piață este în jur de 1 leu pe kWh, iar cea mai mare sare de 2 lei pe kWh. Ce înseamnă acest lucru? De exemplu, un bucureștean, în funcție de ce furnizor are, va plăti pentru un consum de 150 de kWh între 156 de lei și 343,5 lei. Autoritățile și experții în energie le recomandă românilor să caute cele mai bune oferte pe comparatorul de prețuri de pe site-ul ANRE și să schimbe furnizorul dacă e nevoie. Furnizorii au început să mai reducă din tarife, iar trendul va continua, spun specialiștii. Dacă înainte de expirarea plafonării, majoritatea ofertelor erau de 1,5-1,6 lei pe kWh, acum cele mai multe oferte sunt în intervalul 1,3-1,5 lei/kWh, cel puțin pentru Capitală. Moldovenii vor plăti cele mai mari tarife. Pentru același consum, un băcăuan, de exemplu, va plăti cu circa 10,5 lei mai mult decât un locuitor din București, deși sunt la același furnizor. Diferența o face tariful de distribuție, care e mai mare în județele din Moldova. „Există parte din factura noastră, undeva până în până în 50%, care va depinde tot timpul de evoluțiile prețului pe piața angro și de modul în care, bineînțeles, furnizorii își fac strategiile de achiziție. Aproape 45% din factură, din păcate, sunt costuri reglementate. Un element pe care trebuie să-l avem în vedere, bineînțeles, este și faptul că de la 1 august vom avea un TVA crescut”, a declarat Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie. Cei de la Blocul Național Sindical au avertizat că după liberalizarea prețurilor la energie, există riscul ca un sfert dintre români să nu-și poată achita la timp facturile. Mai ales că de la 1 august intră în vigoare și creşterea TVA și majorarea accizelor la carburanți care vor duce la scumpiri în lanț. „Vedem un vârf al inflației undeva în august-septembrie, foarte aproape de 8 – 7,9-8%, după care inflația pe finalul anului curent la 7,5% urmând ca să scadă pe finalul anului următor pe baza ipotezelor curente pe care le avem”, afirmă Ciprian Dascălu, economist șef al unei bănci comerciale. Sindicatele cer creșterea pragului de venituri până la care statul oferă tichetele de energie. Acum ar trebui să le primească doar cei cu venituri de până în 1.940 de lei sau 1.784 de lei pe membru de familie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

04:32

- Iasi - 40 UNDER 40 | Povestea tânărului antreprenor ieșean Octavian Luchian, care deține Maison du Cafe, afacerea ce a crescut cu 100% într-un an. „Visul e o fermă proprie, în Kenya”

Imediat ce intri în prăjitoria Maison du Cafe de pe strada Trei Fântâni din Iași, ai senzația că ai intrat, printr-o magie, într-un pachet de cafea. Mirosul plăcut, aromat, te înconjoară și ți se „agață” de nas. Instinctiv, te îndrepți spre punctul central al întregii afaceri – prăjitorul în care boabele se coc lent, într-o mișcare hipnotizantă. Octavian Luchian (37 ani), împreună cu mama sa, Elena Gavrilaș, și partenerul de
Image Description

04:14

- Iasi - „Rezultat istoric” – Patru medialii de aur pentru România la Olimpiada Internaţională de Informatică

Patru elevi români au obşinut medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Informatică din Bolivia, la care au participat delegaţii din 90 de ţări ,scrie News.ro.
Image Description

04:10

- Iasi - Locuri libere în clasa a IX-a pentru la toamnă, după soluționarea cazurilor speciale. Ce opțiuni mai au elevii ieșeni în etapa a doua a admiterii?

După soluționarea cazurilor speciale din perioada 30 iulie – 1 august, în județul Iași au rămas disponibile 154 de locuri libere la învățământul teoretic și tehnologic și 54 de locuri în învățământul vocațional pentru candidații care nu au fost repartizați în prima etapă a admiterii la liceu. În plus, sunt alocate 58 de locuri pentru elevii rromi și 26 pentru cei cu cerințe educaționale speciale (CES) în învățământul teoretic și
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete