Unul dintre avocații care l-au reprezentat pe Călin Georgescu este în centrul unui scandal de agresiune sexuală
Inapoi

Unul dintre avocații care l-au reprezentat pe Călin Georgescu este în centrul unui scandal de agresiune sexuală

Postat pe 09 Jul 2025

Update cu 4 săptămâni în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Nationale
Bogdan Petre, unul dintre avocații care l-au reprezentat pe Călin Georgescu, este în centrul unui scandal de agresiune sexuală, după ce ar fi fost prins în flagrant în timpul unei întâlniri cu o minoră, în vârstă de 15 ani. Poliția a transmis, oficial, că a deschis un dosar penal de agresiune sexuală și lovire în acest caz. „Flagrantul” a fost organizat de Alex Costandachi, cunoscut în spațiul public drept Justițiarul de Berceni. În ultimii ani, acesta a postat mai multe clipuri în care a prins în flagrant bărbați care se întâlneau cu fete minore. „Încă un caz ce implică un nume greu. Bogdan Petre, unul dintre avocații lui Călin Georgescu, a fost surprins azi noapte în timp ce voia să convingă o minoră de 15 ani să urce cu el în mașină”, a scris Alex Costandachi pe pagina personală de Facebook. În seara de 8-9 iulie, acesta a postat un clip video pe TikTok cu momentul în care l-a prins în flagrant pe Bogdan Petre. „Sunteți avocatul lui Călin Georgescu și ați venit la întâlnire cu o minoră 15 de ani? Atunci de ce vă ia Poliția? De-asta ajunge domnul Călin Georgescu la pușcărie? Pentru că avocații lui se întâlnesc cu minore? Cea mai mare manevră? Cine a făcut-o?”, este primul clip video în care apare Bogdan Petre. Din clipul video reiese că Bogdan Petre a negat doar faptul că s-a întâlnit cu o minoră de 15 ani, menționând că ar fi o „manevră”. Dintr-un alt clip video postat pe parcursul zilei de 9 iulie, reiese că avocatul a fost înregistrat în timp ce încerca să o convingă pe tânără să se urce în mașină cu el. Avocatul nu a răspuns solicitării Digi24.ro de a oferi un punct de vedere în acest caz. IPJ Ilfov a transmis un comunicat de presă în care a menționat primul clip video în care apare Bogdan Petre, fără să menționeze, însă, numele persoanelor implicate. „Polițiști din cadrul Poliției Orașului Voluntari au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, o persoană, de 50 de ani, ar fi încercat sa agreseze sexual o minoră de 15 ani. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat faptul că, tânăra de 15 ani s-a întâlnit cu o persoana de 50 de ani, în urma unei conversații telefonice”, potrivit comunicatului IPJ Ilfov. Polițiștii mai arată, însă, că fata de 15 ani l-a contactat pe Justițiarul de Berceni înainte să se întâlnească cu avocatul de 50 de ani. „La locul întâlnirii, bărbatul de 50 de ani ar fi atins-o, fără consimțământul acesteia, context în care bărbatul de 34 de ani (n.r. Justițiarul de Berceni) ar fi intervenit si l-ar fi lovit pe celălalt bărbat (n.r. Pe avocat)”, potrivit sursei citate. IPJ Ilfov a mai transmis că a deschis un dosar penal de agresiune sexuală și lovire sau alte violențe, care va fi instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, „având în vedere calitatea persoanei bănuite de comiterea faptei”. Bogdan Petre este avocatul care a apărut la Parchetul General la începutul anului, atunci când procurorii au început urmărirea penală față de Călin Georgescu pentru mai multe infracțiuni, inclusiv cele de propagandă legionară, pentru care a fost și trimis în judecată, și de complot la răsturnarea ordinii constituționale. Atunci, el a recunoscut, într-un interviu acordat Epoch Times, că este unul dintre avocații lui Călin Georgescu. Pe lângă apariția de la Parchetul General, Bogdan Petre l-a mai reprezentat pe Georgescu la finalul anului 2024, la Curtea de Apel, când încerca să obțină reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale din 2024. „Îl cunosc de un an de zile. Avem un contract, l-am mai reprezentat pe anumite speţe”, spunea Bogdan Petre, potrivit sursei citate. În 2024, Bogdan Petre a cerut în instanță anularea sentinței de condamnare la moarte a soților Ceaușescu, potrivit Agerpres.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

07:07

- Brasov - Anchetă penală, după ce o tânără de 19 ani a murit la Spitalul Judeţean Braşov, la o săptămână după ce a născut

O tânără în vârstă de 19 ani a murit, luni, în Spitalul Județean Brașov, la doar o săptămână după ce a dat naștere unui copil perfect sănătos, asistată de medic, în Maternitatea Brașov. Cu puţin timp înainte de externare, femeii i s-a făcut rău, a spus că nu mai poate merge şi în scurt timp a survenit decesul. Poliţia a deschis o anchetă penală. Procurorii braşoveni împreună cu poliţiştii de
Image Description

07:06

- Constanta - Oportunitate de neratat în Delta Dunării: o pensiune din Mahmudia se vinde la jumătate de preț. Vânzarea are loc într-un dosar de executare silită

În acest dosar de executare silită creditoare este SC BURĂ CONSTRUCT STAR S.R.L., prin lichidator judiciar TURMAC INSOLVECY SPRL cu sediul în București care a solicitat executarea silită a debitoarei P.F.A. G. D. G. cu sediul în Mahmudia, în vederea recuperării sumei de 808.226,10 Lei, reprezentând c/valoare debit principal, penalități, cheltuieli de judecată și cheltuieli de executare și penalități de întârziere calculate conform titlului executoriu până la plata integrală a
Image Description

07:01

- Bistrita - ”Ceramică și ritual” la Muzeul Bistrița

În centrul programului se află conferința ”Ceramică și ritual”, susținută de doi specialiști transilvăneni: dr. Irmgard Sedler și dr. Zoltan Mladzsi Ionescu. Prin acest dialog interetnic, veți descoperi valoroase tradiții ceramice germane și maghiare, dar și semnificațiile ritualice din spatele acestor obiecte de patrimoniu, prezentate din perspectivă științifică și culturală. Dr. Irmgard Sedler, născută în Transilvania, este conservator principal și director de departament la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu până
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete