Incendiul de la periferia orașului Marsilia a fost izolat, însă „pot apărea noi focare” avertizează prefectul
Inapoi

Incendiul de la periferia orașului Marsilia a fost izolat, însă „pot apărea noi focare” avertizează prefectul

Postat pe 09 Jul 2025

Update cu 4 săptămâni în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Un incendiu de vegetaţie care a ajuns la periferia de nord-vest a celui de-al doilea oraş ca mărime din Franţa, Marsilia, a fost adus sub control, miercuri, însă pericolul nu a trecut, autorităţile avertizând că „pot apărea noi focare”. Autorităţile i-au informat pe locuitori că măsurile de izolare au fost ridicate, adăugând că unii dintre cei care au fost evacuaţi îşi vor găsi probabil casele transformate în cenuşă, informează Reuters, potrivit Agerpres. Zece case au fost complet distruse, iar alte câteva zeci au fost avariate, au indicat autorităţile. Nu au fost raportate decese. „Tot ce se afla pe proprietatea bunicii mele a fost distrus”, a declarat Melanie Basques, adăugând că bunica sa, evacuată marţi, se afla în siguranţă. Distrugerile sunt, însă, de proporţii, a precizat ea. „Sunt trei familii pe acel teren, iar pe partea noastră totul a fost distrus - magazii, case, totul. Casa ei este complet distrusă, potrivit fotografiilor care au fost trimise”, a adăugat ea. Şeful pompierilor din Marsilia, Lionel Mathieu, a declarat că aproximativ 700 de echipaje, asistate de elicoptere pentru stingerea flăcărilor, au interveni în încercarea de a aduce sub control incendiile din nordul oraşului şi de a împiedica reaprinderea lor. „Este clar că, în cazul unui incendiu de o asemenea amploare, pot apărea noi focare”, a declarat presei prefectul din Marsilia, Georges-Francois Leclerc. Mai târziu în cursul zilei, prefectura a declarat pe reţeaua X că incendiul a fost izolat. „Un incendiu izolat este unul care nu se mai propagă. Acest lucru nu înseamnă că intervenţiile s-au încheiat”, a declarat prefectul, după ce incendiul, care a izbucnit marţi, a mistuit cel puţin 750 de hectare. Citește și: Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza incendiilor de vegetație Ţările mediteraneene se află într-un „punct fierbinte al incendiilor de vegetaţie”, potrivit oamenilor de ştiinţă. În contextul vremii calde şi secetoase, creşte riscul de izbucnire a incendiilor, care au devenit mai distructive în ultimii ani pe fondul schimbării rapide a climei. În această săptămână, dar şi săptămâna trecută, incendiile au făcut ravagii, de asemenea, în nord-estul Spaniei şi în unele regiuni ale Greciei, inclusiv la Atena şi pe insula Creta. Între timp, locuitorii din Marsilia care au fost evacuaţi încercau să afle veşti despre casele lor. Djenna Boualia a declarat că locuinţa părinţilor ei de la periferia nordică a oraşului era încă în picioare. „Focul a fost foarte aproape. Erau flăcări chiar şi în grădină”, a declarat ea pentru Reuters. "Mama era panicată. Au mai fost incendii în zonă, de mai multe ori, dar niciodată de această amploare; niciodată aşa... Părinţii mei locuiesc acolo de 25 de ani şi n-am văzut niciodată o casă arzând", a adăugat ea. Aeroportul care deserveşte Marsilia a fost redeschis, însă ar putea fi închis din nou în cazul în care incendiul reizbucneşte. De asemenea, drumurile au fost redeschise, precum şi unele rute feroviare. Marţi, incendiul, despre care oficialii au declarat că a fost provocat de o maşină care a luat foc pe o autostradă, a fost alimentat de vântul care a suflat cu viteze de până la 70 km/h. Incendiul din Marsilia şi un alt incident similar din oraşul Narbonne au fost primele incendii majore ale verii, a declarat Sophie Primas, purtătoare de cuvânt a guvernului, într-un interviu acordat postului RTL miercuri. Ea a adăugat că în acest an sezonul incendiilor a început mai devreme.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

03:21

- Iasi - Studiu: Femeile cu mai mulți copii prezintă un risc de cancer mai scăzut

Femeile care au născut mai mulți copii prezintă un risc semnificativ mai scăzut de a dezvolta anumite tipuri de cancer, potrivit unui nou studiu norvegian realizat pe scară largă, a relatat miercuri agenția de presă Xinhua, preluat de Agerpres. Autorii acestui studiu, realizat de Universitatea Arctică din Norvegia (UiT), au constatat că riscul de cancer mamar, ovarian și uterin scade cu aproximativ 10 procente după fiecare naștere. Femeile care au
Image Description

03:12

- Mehedinti - Festivalul Național „Ponoare, Ponoare” a adunat public numeros. Evenimentul se află la cea de-a XIX-a ediție.

Festivalul național “Ponoare, Ponoare”, aflat la ediția a XIX-a, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în frumoasa comună Ponoarele. 22 de tineri interpreți din județele Gorj, Mehedinți, Timiș, Dolj, Neamț, Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Buzău, Galați, Iași și Suceava, dar și din București, au urcat pe scena festivalului “Ponoare, Ponoare”, evoluțiile lor fiind acompaniate de Ansamblul Folcloric “Doina Mehedințiului”, din cadrul Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. „Ziua
Image Description

03:10

- Iasi - Profesori ieșeni, la un curs Erasmus despre educație sustenabilă, artă și natură

Patru cadre didactice de la Școala Profesională Nr. 41 din Iași au participat, în perioada 21-26 iulie, la cursul Erasmus+ „Art and Nature – A Sustainable Approach for All Teachers”, desfășurat la Roma. Proiectul, organizat de Teacher Academy, a reunit profesori din mai multe țări europene, printre care Irlanda, Germania, Republica Cehă, Grecia, Spania și România, într-un cadru internațional de învățare și schimb de experiență. Veronica Gabriela Gafencu, Gabriela Grigoraș,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete