Liderul partidului extremist AUR, George Simion, a anunțat, într-o postare pe rețelele sociale, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. El a făcut apel la „popor”, să se alăture AUR pentru reușita acestui demers. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Guvernul Bolojan îşi angajează astăzi răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, adoptat vineri în ședință de guvern. Şedinţa plenului Parlamentului se desfăşoară cu prezenţă fizică şi online. Guvernul s-a întrunit în ședință la ora 13:30, urmând să adopte ultimele amendamente, urmând apoi să se prezinte în Parlament pentru asumarea răspunderii. Ședința este dedicată aprobării formei finale a proiectului de lege asupra căruia Guvernul își asumă răspunderea în Parlament, după analizarea amendamentelor depuse de parlamentari, a transmis guvernul. Anunțul vine și în ziua în care un sondaj INSCOP arată că partidul extremist AUR conduce detașat cu peste 40%, iar PSD a căzut pe locul trei, după PNL. Partidele conduse de George Simion și Ilie Bolojan au cele mai mari creșteri în comparație cu alegerile parlamentare din 2024. Simion face referire în postarea sa și la moțiunea de cenzură inițiată de europarlamentarul Gheorghe Piperea la adresa Comisiei Europene conduse de Ursula von der Leyen. Articolul 113 din Constituție, invocat la al doilea punct, este cel care reglementează moțiunea de cenzură. Pe scurt, Parlamentul poate demite Guvernul dacă adoptă o moțiune de cenzură. Dacă este respinsă, „deputații sau senatorii nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură”, potrivit articolului citat. Deși AUR, SOS și POT au avut deja o moțiune de cenzură respinsă în luna februarie (depusă împotriva Guvernului Ciolacu II), acest lucru nu contează, pentru că același articol din Constituție subliniază că interdicția de a depune o nouă moțiune de cenzură în aceeași sesiune parlamentară nu se aplică în cazul în care Guvernul își asumă răspunderea pentru a adopta un proiect de lege. Teoretic, prima sesiune ordinară (din 2025) a Parlamentului s-a terminat la începutul lunii iulie, când parlamentarii au intrat în vacanță, iar a doua sesiune ordinară va începe în luna septembrie. Șeful Senatului a anunțat, însă, o sesiune extraordinară pe parcursul vacanței parlamentare pentru a adopta pachetul de măsuri fiscale și proiectul ce vizează creșterea vârstei de pensionare a magistraților. CCR a subliniat, în anul 2020, că „în fiecare sesiune extraordinară se poate depune câte o moțiune de cenzură, indiferent de numărul și durate sesiunilor extraordinare convocate în decursul unui an”. Speța analizată în 2020 de CCR viza doar situația în care parlamentarii depun moțiune de cenzură (fără ca Guvernul să își asume răspunderea) în timpul unei sesiuni extraordinare.
AiPath Media este o sursă de știri de încredere, oferind informații de calitate pentru toate
judetele din Romania. Cu o echipă dedicată de jurnaliști experimentați, ne angajăm să aducem cititorilor
noștri o perspectivă cuprinzătoare asupra evenimentelor la nivel local și național.