Funcționari din Primăria Ploiești și de la OCPI Prahova, trimiși în judecată în dosarul de fraude imobiliare „White Tower”
Inapoi

Funcționari din Primăria Ploiești și de la OCPI Prahova, trimiși în judecată în dosarul de fraude imobiliare „White Tower”

Postat pe 04 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Funcționari din Primăria Ploiești și din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Prahova au fost trimiși în judecată în dosarul de fraude imobiliare cunoscut sub numele White Tower, un dezvoltator fiind acuzat că a construit ilegal 30 de apartamente în plus într-un bloc din Ploiești, intabularea fiind făcută în baza unei documentații care nu corespundea realității și care a fost întocmită de respectivii funcționari. Conform unui comunicat publicat, vineri, pe site-ul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel (PCA) Ploiești, procurorul a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a 11 inculpați pentru înșelăciune calificată în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual în formă continuată și uz de fals în formă continuată. Anchetatorii spun că, în perioada 26.06.2020 - 19.01.2023, dezvoltatorii unui complex imobiliar din Ploiești (White Tower - n.r.), sprijiniți de notari publici, funcționari din Primăria Ploiești și din OCPI Prahova, au indus și au menținut în eroare, prin folosirea de manopere dolosive, respectiv de documente falsificate, opt persoane vătămate cu privire la achiziționarea unor apartamente de la etajul 9 al unui bloc din Ploiești, informează Agerpres. Astfel, cu ocazia încheierii promisiunilor și contractelor de vânzare-cumpărare între dezvoltatorii imobiliari și persoanele vătămate, doi notari publici au menționat în cuprinsul documentelor autentificate de către aceștia date despre care aveau cunoștință că sunt false, se arată în comunicat. 'Inculpații B.L. și N.R.M (Rita Neagu Marcela, director general adjunct al Direcției Generale Dezvoltare Urbană - n.r.)., funcționari în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, (...) au întocmit, semnat și avizat certificatul de atestare a edificării parțiale a construcției, în cuprinsul căruia au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului. Inculpații P.A.M. și S.F., funcționari în cadrul OCPI Prahova, (...) au avizat documentația cadastrală depusă de inc. L.M.D. și inc. L.M., fiind astfel intabulat în Cartea Funciară un imobil cu toate că inculpații știau că documentația depusă atesta împrejurări necorespunzătoare adevărului', se arată în comunicat. De asemenea, alți inculpați, în calitate de executant de lucrare, proiectant de specialitate, responsabil tehnic cu execuția și respectiv în calitate de diriginte șantier, prin semnarea și ștampilarea procesului-verbal de recepție și a procesului-verbal de recepție parțială, au atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului, spun anchetatorii. 'În mod repetat, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, în vederea obținerii unor foloase materiale injuste, au indus și au menținut în eroare un număr de 8 persoane vătămate cu privire la achiziționarea unor apartamente de la etajul 9 al unui bloc din municipiul Ploiești, atât cu prilejul încheierii, cât și cu prilejul executării unor promisiuni de vânzare-cumpărare și a unor contracte de vânzare-cumpărare de imobile apartamente, prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, respectiv împrejurarea că etajul 9 al imobilului situat în municipiul Ploiești a fost edificat cu respectarea autorizațiilor de construire. A fost astfel creată o pagubă în patrimoniul persoanelor vătămate de 704.735 euro', explică procurorul de caz. Potrivit acestuia, în realitate imobilul nu respectă autorizațiile de construire în sensul că: - blocul era prevăzut în toate autorizațiile și documentațiile tehnice aferente cu un număr de 270 apartamente, dar, în realitate, avea edificate un număr de 300 apartamente;- etajul numărul 9 era autorizat ca spațiu tehnic, dar, în realitate, avea o altă destinație și compartimentare decât cea autorizată, respectiv erau amenajate un număr de 30 apartamente în locul celor 2 spații tehnice;- înălțimea autorizată a etajelor nr. 8 și 9 era de 3,44 m, respectiv 1,8 m, dar, în realitate, planșeul din beton armat peste etajul 8 al construcției a fost coborât de la cota 3,44 la cota 2,54-2,58, iar înălțimea liberă a etajului 9 a fost înălțată de la cota de 1,8 m la cota de 2,54-2,58, nefiind în concordanță cu documentația tehnică. 'În urma unui control de specialitate efectuat de către Primăria Ploiești în cursul lunii martie 2023 s-a dispus demolarea etajului 9 și aducerea construcției la stadiul la care a fost inițial autorizată. Soluția a fost menținută de către instanța de judecată, existând în acest moment hotărâre judecătorească definitiva și irevocabilă în același sens', se mai menționează în comunicat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

02:42

- Iasi - Hemoroizii: simptomele care nu trebuie ignorate

Potrivit studiilor epidemiologice, aproximativ 50% dintre persoanele de peste 50 de ani au avut un episod de hemoroizi simptomatici cel puțin o dată în viață. Hemoroizii sunt o afecțiune comună, dar tratabilă. Cu o igienă adecvată, o alimentație bogată în fibre și consult medical la nevoie, simptomele pot fi ținute sub control sau eliminate complet. Hemoroizii sunt o afecțiune frecventă, dar adesea neglijată, care afectează milioane de oameni la nivel
Image Description

01:09

- Braila - Se oprește, din nou, apa în zona Carantina

* luni, 11 august, timp de zece ore, echipele CUP „Dunărea” SA vor interveni pe mai multe artere din zona istorică a orașului: Strada Carantina, Vadul Olangeriei, Strada Independenței, Vadul Cavaleriei și Vadul Dunării * brăilenii afectați de lucrări sunt sfătuiți să-și facă rezerve de apă Încă o lucrare programată la rețeaua de alimentare cu apă a Centrului istoric al municipiului Brăila, cu afectarea mai multor utilizatori. Potrivit Companiei de
Image Description

00:55

- Braila - Fiul ucigaș rămâne la arest

* la sfârșitul lunii iulie, instanța a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului Nistor Mitică, cercetat pentru comiterea infracțiunii de omor calificat în modalitatea violenţei în familie * la începutul lunii iunie, fiul de 38 de ani și-a lovit mama de 68 de ani, cu bestialitate, în locuința de pe strada Frumoasei, iar femeia a murit la scurt timp Bărbatul acuzat că i-a luat viața propriei mame, după ce a
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete