Exclusiv Ilie Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care au pierdere de ani de zile, trebuie pur și simplu închise
Inapoi

Exclusiv Ilie Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care au pierdere de ani de zile, trebuie pur și simplu închise

Postat pe 08 Jul 2025

Update cu 4 săptămâni în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
Ilie Bolojan a declarat, marți seară la Digi24, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate. Premierul a adăugat că cele care au pierderi de ani vor trebui închise sau date în administrare privată, ca să nu mai fie „lăsate pradă unor oamenil care şi-au bătut joc ani de zile”. „Dacă vorbim de restructurările companiilor, aici nu e o chestiune care intră într-un pachet. Trebuie luate decizii de management, iar deciziile pe care le-am convenit în coaliţie este că toate companiile vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice, au active mari, nu realizează venituri, au capitaluri negative, au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise, că ele nu sunt de fapt decât o gaură neagră pentru stat. Trebuie date în administrare privată, trebuie vândute acele active, în aşa fel încât acel patrimoniu să fie gospodărit mult mai bine şi să nu mai fie lăsat pradă unor oameni care şi-au bătut joc ani de zile”, a explicat Ilie Bolojan, în emisiunea „Ediție Specială” moderată de Claudiu Pândaru difuzată marți seară de Digi24. Șeful Guvernului a vorbit despre un exemplu cu niște arierate foarte mari, din perioada când era primarul municipiului Oradea. „Am o experienţă personală. Când am fost ales primar în Oradea erau nişte arierate foarte mari. Pentru că pur şi simplu unii chiriaşi, unii debitori ai primării erau protejaţi. Am făcut o procedură. Şi să ştiţi că astăzi, dacă ai întârziat o zi, două, trei, Primăria Oradea îţi trimite nişte notificări publice, imediat, instant, pe orice sumă. Este o procedură care funcţionează indiferent de cine sunt persoanele, indiferent despre ce sume este vorba şi nu-ţi permite această procedură să ai asemenea arierate. Ca să aduni asemenea sume, vă daţi seama că oamenii nu au plătit ani de zile”, a adăugat premierul. El a subliniat că au fost tolerate conduceri la firmele de stat susținute politic sau „recomandate de cineva”. „După ce au ajuns acolo, au avut grijă ca şi prioritate să-şi rotunjească indemnizaţiile, salariile, să-şi blindeze nişte contracte de management care să le permanentizeze şi practic au privatizat puţin aceste societăţi. Asta s-a întâmplat în foarte multe locuri. Au stat pur şi simplu pe subvenţiile pe care le primeau de la stat. Dacă primeau subvenţii n-au făcut nicio reformă, pentru că nimeni n-a pus o presiune pe ei să-şi ţină preţurile de cost jos, să nu mai închirieze sedii la preţuri exorbitante şi aşa mai departe”, a conchis prim-ministrul Bolojan.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

10:17

- Botosani - Noi vești de la meteorologi. Cum va fi vremea până pe 8 septembrie

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea pentru următoarele patru săptămâni. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o estimare a evoluției temperaturilor și precipitațiilor în intervalul 11 august- 8 septembrie. Săptămâna 11.08.2025 – 18.08.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile vestice. Regimul pluviometric estimat pentru
Image Description

10:15

- Constanta - Societatea Patria 2001 SA, deținută de omul de afaceri Ioan Micula, va demola restaurantul Național din Mamaia

În data de 7 august 2025, a fost emisă autorizația de desființare nr. 23 pentru societatea SC Patria 2001 SA, pentru lucrări ce vor avea loc în Mamaia. Obiectul autorizației constă în desființarea imobilelor existente, respectiv corpurile C5, C7 și C12. Valabilitatea autorizației este de 24 de luni, iar durata estimată a lucrărilor este de 36 de luni. Termenul de expirare al autorizației este 7 august 2027. Reamintim că în
Image Description

10:15

- Vrancea - Lucrările pe Autostrada A7, în impas! Constructorul UMB oprește șantierul din cauza blocajului financiar

Activitatea pe tronsonul Focșani – Bacău – Pașcani al Autostrăzii A7 este suspendată pentru a doua săptămână consecutivă ca urmare a unui blocaj financiar care afectează direct constructorul UMB. Un mesaj intern transmis angajaților companiei anunță că reluarea lucrărilor este estimată abia pe 18 august – și doar „în cazul în care se rezolvă problema încasărilor lucrărilor executate”, scriu ziariștii de la Bacau.net. Informația a fost confirmată și din interiorul
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete