Viktor Orbán solicită retragerea rezervelor valutare ungare din Belgia pe fondul tensiunilor privind activele rusești
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orbán, a cerut ministrului său de Finanțe și guvernatorului Băncii Centrale să pregătească planuri de retragere a rezervelor valutare ale țării din Belgia, potrivit agenției Bloomberg, preluată de brusselstimes.com. Măsura intervine într-un context tensionat legat de propunerea utilizării activelor rusești blocate în UE pentru a garanta un împrumut acordat Ucrainei.