Video Imagini apocaliptice din Robotîne, localitatea din Ucraina distrusă complet de bombardamente
Inapoi

Video Imagini apocaliptice din Robotîne, localitatea din Ucraina distrusă complet de bombardamente

Postat pe 15 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
Imagini filmate din dronă și publicate pe rețelele sociale arată amploarea dezastrului din localitățile aflate pe linia frontului, în estul Ucrainei. Satul Robotîne, pentru care s-au dat lupte grele între armata ucraineană și cea rusă, a fost șters de pe fața pământului. Înainte de război, localitatea din regiunea Zaporojie avea câteva sute de locuitori. Acum au mai rămas doar ruine din această așezare. Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media Armata ucraineană a dezminţit recent relatările altor surse ucrainene ce afirmă că forţele ruse ar fi recăpătat controlul asupra satului Robotîne în provincia Zaporojie. Pe 10 aprilie, canalul de Telegram "DeepState", apropiat armatei ucrainene a confirmat că inamicul a capturat Pervomaiske și a înaintat la sud de Novokalinove, la est de Umanske și la sud de Novomikhailivka. „Luptele active continuă lângă Viimka, Krasnohorivka,Vodiane și în Robotîne”. Ucraina a recunoscut că situaţia este "tensionată" pe frontul de est, unde armata rusă, "în superioritate numerică", exercită în continuare o presiune tot mai mare pentru a cuceri localitatea strategică Ceasiv Iar, în condiţiile în care forţele ucrainene se confruntă cu stocuri reduse de muniţie. Ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov a declarat că a făcut o vizită soldaţilor în zona în care se duc în prezent luptele. Pe acest sector al frontului de est, unde "situaţia este tensionată", trupele ruse, "în superioritate numerică", încearcă o străpungere "la vest de Bahmut", oraş pe care l-au cucerit în mai 2023 după luni întregi de lupte deosebit de sângeroase şi distrugătoare, a spus el, scrie Agerpres care citează France Presse. Cu puţin timp înainte, comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, declarase, la rândul său, că Rusia şi-a concentrat eforturile în această zonă pentru a cuceri Ceasiv Iar, situat la aproximativ 20 km vest de Bahmut. Conducerea militară a Rusiei a dat ordin trupelor sale să captureze Ceasiv Iar înainte de 9 mai, când în Rusia se sărbătoreşte Ziua victoriei împotriva Germaniei naziste, a declarat comandantul şef al armatei ucrainene, citat de agenţia de presă Unian. Cucerirea acestei localităţi ar oferi armatei ruse ocazia de a avansa în regiunea Doneţk. Oraşul Ceasiv Iar, situat pe un deal, se află la mai puţin de 30 de kilometri sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiune aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic. Rusia vrea astfel "să creeze condiţiile unei avansări mai profunde" spre Kramatorsk, a subliniat generalul Sîrski. Sîrski, care a spus că forţele care apără Ceasiv Iar au primit armament suplimentar, recunoscuse cu o zi înainte că situaţia pe frontul de est "s-a deteriorat în mod considerabil". În ciuda pierderilor, ruşii desfăşoară "noi unităţi blindate", ceea ce le permite să obţină "succese tactice", a declarat el.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

01:06

- Braila - Acțiuni contra corupției: “E timpul să nu mai dăm și noi ceva!”

* ofițerii de poliție ai Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Anticorupție Brăila au desfășurat, în data de 21 august, două activități de educație pentru promovarea integrității în contextul Campaniei naționale de prevenire a corupției * s-au purtat discușii cu angajații de la Serviciul Permise și Înmatriculări, cu instructorii auto și candidații pentru obținerea permisului auto, fiind popularizat Call-center-ul anticorupţie - 0800.806.806, apelabil gratuit din orice rețea fixă sau mobilă
Image Description

00:57

- Braila - Dezvelirea bustului comandorului Eugeniu Botez la Comandamentul Flotilei

* evenimentul a inclus, de asemenea, vernisajul expoziției de documente, cărți postale și manuscrise ale ilustrului marinar, aflate în colecția căpitanului de port Anghel Georgian * au fost prezenți militari ai Comandamentului Flotilei Fluviale, dar și foști comandanți și ofițeri ai Flotilei, actualmente ofițeri în rezervă și în retragere Programul activităților dedicate Zilei Marinei Române, organizate de Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, a inclus un simpozion dedicat acestei mari sărbători, menit
Image Description

00:52

- Olt - Legea mirosului va avea norme de aplicare, vecinii cu sensibilităţi olfactive te pot reclama. Amenzi şi de 30.000 de lei dacă fumezi în scara blocului sau dacă micii de la grătar au prea mult usturoi

Fumatul pe holurile blocurilor, în lifturi sau în orice alte zone comune este acum strict interzis și poate atrage amenzi semnificative. Gunoaiele, grătarele, ciorba de pe aragaz sunt, de asemenea, pasibile de sancţiune dacă deranjează confortul vecinilor. Legea mirosului se va putea aplica în curând, deoarece Ministerul Mediului a publicat metodologia de aplicare în transparenţă publică. Conform noii legi, cei care fumează în spațiile comune ale blocurilor, riscă să fie
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete