Video Cum lăuda Piedone pe TikTok hotelul unde, potrivit DNA, a făcut un control anunțat: „Miroase a fresh. Aveți hotel de 200 de stele”
Inapoi

Video Cum lăuda Piedone pe TikTok hotelul unde, potrivit DNA, a făcut un control anunțat: „Miroase a fresh. Aveți hotel de 200 de stele”

Postat pe 22 Jul 2025

Update cu 5 zile în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Nationale
Perchezițiile DNA în dosarul în care este cercetat Cristian Popescu Piedone au fost declanșate după ce șeful ANPC l-ar fi avertizat pe patronul unui hotel din Sinaia că urmează să-l controleze și l-a învățat ce să facă pentru a ieși bine, au precizat surse judiciare pentru Digi24.ro. Mai mult, Piedone însuși a condus controlul respectiv și a filmat acțiunea, postând un video plin de laude pe TikTok. Surse judiciare au dezvăluit pentru Digi24.ro că dosarul penal împotriva lui Piedone a fost deschis după ce șeful ANPC l-ar fi avertizat pe patronul unui hotel de patru stele din Sinaia că urmează să fie controlat și i-a spus ce trebuie să facă pentru a fi în regulă. Controlul respectiv a fost condus de însuși șeful ANPC, care, conform obiceiului său, s-a filmat în timpul acțiunii și a postat un video pe TikTok, au mai spus sursele citate. Spre deosebire de majoritatea acțiunilor sale, în care descoperă numai abateri de la normele de igienă, la hotelul din Sinaia șeful ANPC nu a găsit decât lucruri de laudă, curățenie, cearșafuri curate și prosoape de calitate. Imaginile filmate îl arată pe Piedone cum intră în holul unui hotel de patru stele din Sinaia, unde anunță un control. El numără pernele de pe pat, remarcă curățenia și prospapele: „Uite prosop: calitate, gros, perfect”. „Miroase a curat”, remarcă Piedone, cercetând calitatea cearșafurilor și saltelelor de pe pat. „Miroase a fresh”. Apoi, șeful ANPC controlează și bucătăria, unde face singura recomandare, precizând că nu e „abatare”: bucătarii să acopere cu capac recipientele cu mâncare. „Bravo, domne! Hotel de patru stele, da? E, o să vedeți astăzi, și mâine, și poimâine, să vedeți ce hoteluri de patru stele poate să existe pe Valea Prahovei sau pe județul Brașov. Vă luați cu mâinile de cap. Deci aici aveți hotel de 200 de stele”. DNA a anunțat marți, într-un comunicat oficial, că procurorii anticorupție „efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora”. „În cursul zilei de 22 iulie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov, Prahova și Constanța, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, se arată în comunicatul DNA. Cristian Popescu Piedone a fost ridicat de la hotelul de pe litoral unde era cazat și este adus în București, unde va fi audiat la sediul DNA, potrivit Digi24.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

01:09

- Braila - ACS Comunal Cazasu – Dacia Unirea, 3-3

• formația brăileană a condus cu 1-0 și 3-1, dar amicalul s-a încheiat nedecis • a fost ultima repetiție a Daciei Unirea înaintea meciului din Cupă, de la Voința Limpeziș • Marian Samuilă cere întăriri pentru compartimentul defensiv Sâmbătă, de la ora 10:00, Dacia Unirea a susținut primul meci amical, la o săptămână de la reunirea lotului, adversară fiindu-i ACS Comunal Cazasu, formație care s-a clasat pe locul al doilea
Image Description

01:01

- Braila - Alegeri pentru funcția de președinte AJF Brăila

• Laurențiu Vărgatu a demisionat • interimatul este asigurat de Iulian Bibicu, președintele clubului Tricolorul Lanurile • alegerile pentru noua conducere a AJF Brăila vor avea loc pe 30 august • deocamdată doi candidați sunt cerți, Teodor Grozea și Georgel Pascu Programate conform legii în 2026, alegerile pentru funcția de președinte și a staff-ului Asociației Județene de Fotbal Brăila (AJF) au fost devansate pentru data de 30 august 2025. În
Image Description

01:00

- Braila - Șoimii Tudor Vladimirescu – Suporter Club Brăila, 4-1

• căldura sufocantă nu a fost un impediment pentru un meci amical viu disputat Pe o vreme caniculară, de la ora 11:00, s-a disputat amicalul Șoimii Tudor Vladimirescu – Suporter Club Brăila, încheiat cu Victoria, 4-1, a primei formații, care de altfel a condus cu 1-0 la pauză. Căldura nu a afectat însă pofta de fotbal a celor două combatante. Echipa brăileană, pregătită de Dragoș Trofin, a controlat primele 25
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete