Video Circ în Parlament. Șoșoacă îl acuză pe Iohannis că bagă România în război: „De ce încărcăm țara cu soldați? Nu ne-a atacat nimeni”
Inapoi

Video Circ în Parlament. Șoșoacă îl acuză pe Iohannis că bagă România în război: „De ce încărcăm țara cu soldați? Nu ne-a atacat nimeni”

Postat pe 29 Mar 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Simona Stan

Image Description
Nationale
Forța de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în scopul pregătirii sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024. Parlamentul a luat act de scrisoarea președintelui Klaus Iohannis care solicita acest lucru după decizia CSAT. De asemenea, România va permite și antrenarea a 50 de militari ucraineni. Deși sala de plen a fost aproape goală, nu a lipsit circul. Senatoarea neafiliată Diana Șoșoacă a făcut noi acuzații halucinante. Diana Șoșoacă, senatoare: „De ce trebuie să încărcăm teritoriul României cu soldați? Nu ne-a atacat nimeni, nu am atacat pe nimeni. Pentru ce Iohannis bagă România în război fără acordul Parlamentului. Doresc să solicit ajutor internațional, pentru că suntem băgați într-un război fără să fie cazul și se încearcă discreditarea României prin încercarea de a ataca din Federația Rusă fără...” Bogdan Rodeanu - deputat USR: „Mă văd nevoit să intervin după acest episod maniacal, extremist, pro-rus, cu câteva precizări. E vorba de trupele noastre, de aliații noștri care sunt prezenți printr-un exercițiu pe teritoriul Rommâniei pentru a garanta suveranitatea și integritatea teritorială a României. Multora din sală le-ar fi plăcut ca în lolcul trupelor franceze să fie rusești”. Plenul reunit al Parlamentului a luat act, în şedinţa de marţi, de scrisoarea preşedintelui Klaus Iohannis prin care Legislativul este informat că Forţa de reacţie a NATO poate intra, staţiona sau tranzita România în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024. „Pe fondul unei serii de crize suprapuse, în anul 2023, mediul internaţional a devenit tot mai puţin predictibil, instabilitatea fiind principala trăsătură a noii dinamici de securitate. În contextul competiţiei strategice dintre marile puteri şi a revalorizării abordărilor geopolitice în politica internaţională, starea de conflictualitate la nivel regional şi global s-a amplificat. Războiul din Ucraina a devenit pe parcursul anului 2023 unul de uzură, poziţional, însă evoluţia sinuoasă a acestuia nu a determinat Federaţia Rusă să renunţe la obiectivele iniţiale declarate ale invaziei”, se arată în scrisoarea preşedintelui Iohannis, transmisă Parlamentului. Potrivit documentului citat, „în situaţia apariţiei intempestive a premiselor pentru declanşarea unei crize majore de securitate, cu posibile implicaţii asupra independenţei şi suveranităţii naţionale a României, Consiliul Nord-Atlantic poate lua decizia dislocării pe teritoriul României a Forţei de răspuns a NATO, cu capacitate de reacţie foarte ridicată - VJTF, în scopul dezamorsării crizei şi descurajării escaladării acesteia”. „În funcţie de prevederile planurilor de răspuns în situaţii de criză, care se pun în aplicare la nivelul Alianţei, dislocarea pe teritoriul naţional a Forţei de răspuns a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată poate să includă această Forţă de răspuns a NATO în totalitate ori anumite componente ale acesteia, suplimentate cu elemente de comandă-control şi de sprijin, care se stabilesc ţinând cont de amploarea, tipul şi particularităţile operaţiei avute în vedere, în cadrul procesului de planificare operaţională de nivel strategic şi operativ derulat la nivelul comandamentelor responsabile ale Alianţei”, se detaliază în scrisoare. Preşedintele Klaus Iohannis evidenţiază că, „pentru punerea în aplicare, în intervalul de timp foarte scurt avut la dispoziţie - 72 de ore -, a măsurilor pregătite la nivel naţional în scopul recepţiei VJTF, este necesar să preexiste aprobarea pentru dislocarea sau tranzitarea acestei Forţe de răspuns a NATO pe teritoriul naţional”. „În acest context, în urma analizei solicitărilor NATO şi luând în considerare situaţia de securitate din regiune, (...) informez Parlamentul României că am aprobat intrarea şi staţionarea în România a Forţei de răspuns/de reacţie a NATO cu capacitate de reacţie foarte ridicată (VJTF/ARF) sau tranzitarea teritoriului naţional de către acestea, în scopul pregătirii şi/sau desfăşurării de operaţii militare, dacă va fi cazul, în anul 2024, precum şi mandatarea ministrului Apărării Naţionale pentru a aproba eventualele modificări în structura/compunerea VJTF care vor putea surveni în raport cu datele de planificare transmise de NATO pentru anul 2024”, se mai arată în scrisoare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

07:07

- Externe - Maimuțe și lilieci care se prăbușesc morți din copaci: Căldura extremă ucide miliarde de animale din habitate neatinse de om

Pe măsură ce numărul de zile foarte calde și temperaturile medii cresc de la an la an, tot mai multe animale devin vulnerabile, în special în zonele tropicale. În timp ce unele specii reușesc să se adapteze la noile condiții, altele ajung în pericol de dispariție chiar și în habitate neatinse de om, arată un nou studiu publicat în revista Nature. Localnicii din Tecolutilla, Mexic, și-au dat seama cât de
Image Description

07:02

- Bistrita - Ce discipline predau profesorii rămași fără ore în școlile unde sunt titulari

Este vorba de acele cadre didactice cărora nu li s-au găsit suficiente ore în cadrul școlii unde sunt titulare ca să aibă o catedră completă și de cele afectate de restrângeri de activitate ca urmare a aplicării măsurilor adoptate prin Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Din prima categorie fac parte 19 cadre didactice dintre care 4 profesori de educație fizică și sport, 3 de engleză, 2 de biologie,
Image Description

07:01

- Externe - „Linia de apărare baltică”. Cum își fortifică Lituania granițele pentru descurajarea Rusiei: mine, poduri temporare, „dinți de dragon”

Lituania și-a prezentat planul pentru o fâșie de apărare de 48 de kilometri adâncime de-a lungul granițelor sale cu Rusia și Belarus, inclusiv câmpuri minate și poduri pregătite pentru demolare în caz de invazie, potrivit The Times. Alături de Polonia, cele trei state baltice au început să-și fortifice frontierele pentru a descuraja Kremlinul să ia în considerare un atac, suplimentând gardurile metalice existente cu obstacole și redute inspirate parțial de
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete