Video Bărbat din Capitală, reținut după ce a incendiat mașina fostei iubite. Suspectul, filmat în timp ce umplea o sticlă cu benzină
Inapoi

Video Bărbat din Capitală, reținut după ce a incendiat mașina fostei iubite. Suspectul, filmat în timp ce umplea o sticlă cu benzină

Postat cu 15 ore în urmă

Update cu 15 ore în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Image Description
Nationale
Un bărbat din București a fost reținut după ce a incendiat intenționat mașina fostei iubite, parcată în fața locuinței acesteia din Sectorul 3. Camerele de supraveghere l-au surprins pe individ într-o stație de carburant în timp ce umplea o sticlă cu benzină, pe care ar fi folosit-o pentru a da foc autoturismului. Potrivit anchetatorilor, gestul ar fi fost motivat de gelozie, după ce femeia a refuzat să se împace cu el. Incidentul a avut loc în Sectorul 3 al Capitalei, în noaptea de 25 iulie. „Polițiști din cadrul Secției 13 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că la o adresă din Sectorul 3, a izbucnit un incendiu, care se manifestă asupra unui autoturism. Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la adresă au constatat că aspectele sesizate se confirmă, context în care s-a procedat la delimitarea locului. De asemenea, mai multe echipaje de pompieri au procedat la lichidarea incendiului”, a transmis Poliția Capitalei. La scurt timp, anchetatorii au stabilit că focul a fost pus intenționat. „În urma investigațiilor desfășurate a rezultat presupunerea rezonabilă că incendiul ar fi fost provocat de către un bărbat, în vârstă de 37 de ani”, precizează polițiștii. Imagini de pe camerele de supraveghere dintr-o benzinărie din apropiere au arătat că bărbatul umpluse o sticlă cu benzină chiar în noaptea incidentului. Polițiștii i-au refăcut traseul, l-au identificat rapid și l-au dus la audieri. „Persoana bănuită de comiterea faptei a fost depistată, la scurt timp, și condusă la sediul Secției 13 Poliție, pentru audierea acesteia și dispunerea măsurilor legale care se impun”, a precizat Poliția Capitalei. Oamenii legii au descins și la locuința bărbatului, fiind pus în executare un mandat de percheziție domiciliară. Ancheta a scos la iveală că individul ar fi avut o relație cu proprietara autoturismului, încheiată în urmă cu aproximativ cinci ani. Deși în perioada următoare s-au mai întâlnit, femeia a refuzat constant o eventuală împăcare, lucru care l-ar fi determinat pe bărbat să recurgă la gestul extrem. La momentul incidentului, femeia era plecată în vacanță, iar autoturismul se afla parcat în fața locuinței. Potrivit surselor din anchetă, bărbatul ar fi fost băut în noaptea respectivă. „Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală”, se mai arată în comunicatul transmis de Poliția Capitalei. Cercetările sunt continuate de Secția 13 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

04:13

- Iasi - O elevă de la Colegiul Național Iași, medalie de bronz la Olimpiada Internaţională de Ligvistică din Taipei

Ministerul Educaţiei: O medalie de aur, cinci medalii de bronz şi două menţiuni pentru elevii din lotul olimpic al României, participant la Olimpiada Internaţională de Ligvistică, desfăşurată la Taipei, în Taiwan, scrie news.ro. Printre medaliații cu bronz se află și o elevă de la Colegiul Național din Iași. Ministerul Educaţiei anunţă o medalie de aur, cinci medalii de bronz şi două menţiuni pentru elevii din lotul olimpic al României, participant
Image Description

02:46

- Iasi - Record: Autostrada A7 i-a băgat 12 milioane de euro în buzunar unui crescător de vaci

Statul român îi va plăti unui crescător de vaci din județul Vrancea despăgubiri de peste 12 milioane de euro. Aceasta după ce ferma sa ecologică a fost afectată de lucrările la Autostrada Moldovei (A7), relatează agro-tv.ro. Este una dintre cele mai mari compensații acordate vreodată în România pentru exproprieri legate de proiecte de infrastructură. Autostrada a fost proiectată să treacă chiar prin mijlocul fermei de vaci, din comuna Țifești. Lucrările
Image Description

02:35

- Iasi - ChatGPT şi Gemini au obținut medalii de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică

OpenAI şi Google se laudă cu medalii de aur câştigate de modelele de inteligenţă artificială dezvoltate la Olimpiada Internaţională de Matematică, potrivit News.ro. OpenAI a anunţat pe X că cel mai recent model cu raţionament experimental al companiei ar fi obţinut medalia de aur la Olimpiada Internaţională de Matematică. La câteva ore, tot pe X, Google a postat un mesaj similar, în care spune că un model avansat al companiei
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete