S-a declanșat o „cursă pe viață și pe moarte” care va transforma cu totul cea mai mare piață a mașinilor electrice din lume
Inapoi

S-a declanșat o „cursă pe viață și pe moarte” care va transforma cu totul cea mai mare piață a mașinilor electrice din lume

Postat pe 26 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Nationale
O „cursă pe viață și pe moarte” s-a declanșat în cea mai mare piață a mașinilor electrice din lume, scrie CNN. Următoarele luni vor fi cruciale pentru producătorii din China, iar mulți dintre ei „nu vor mai ajunge la linia de sosire”. Producătorii de mașini electrice din China s-au bucurat de sprijinul generos al guvernului de la Beijing timp de mai mulți ani, unii dintre ei atingând foarte repede statutul de jucători globali. BYD, spre exemplu, se bate acum cu Tesla pentru primul loc pe piața mașinilor electrice. Însă, cei peste 200 de producători din China întâmpină acum mari probleme din cauza surplusului uriaș. Nu îi ajută nici faptul că entuziasmul pentru mașinile electrice a scăzut în alte piețe din lume. „Nu toți jucătorii de azi vor ajunge la linia de sosire”, a explicat Mark Rainford, un analist din industria automobilistică care trăiește în Shanghai. Chiar și oficialii chinezi au recunoscut că producătorii de mașini electrice vor avea de înfruntat o perioadă foarte grea în următoarele luni de zile. Competiția din industria automobilelor cu motoare care folosesc noile tipuri de energie va fi una „extrem de acerbă în 2024”. Peste o duzină de producători de autoturisme au dispărut de pe piață anul trecut, potrivit statisticilor autorităților din China. Printre ele se numără branduri care au fost populare cândva, precum WM Motor, Byton, Aiways și Levdeo. Alți producători globali au fost nevoiți să își restructureze operațiunile sau să le închidă cu totul. În octombrie, Mitsubishi Motors a anunțat că va opri producția de mașini în China, iar Honda, Hyundai și Ford au luat măsuri asemănătoare pentru a reduce costurile. Până în 2030, a doua cea mai mare economie a lumii ar putea rămâne cu mai puțin de 5 jucători majori pe piața mașinilor electrice. Războiul prețurilor a început în 2022, atunci când Tesla a redus prețurile la Model 3 și Model Y în China cu până la 9%. Trei luni mai târziu, le-a redus din nou, declanșând un val de tăieri de prețuri care a cuprins toată industria auto a țării în 2023, afectând inclusiv producătorii de mașini pe benzină. Tesla a anunțat săptămâna aceasta că va reduce din nou prețurile a patru modele vândute în China, cea mai mare piață din străinătate, cu 14.000 de yuani – 1.932 de dolari. Xpeng și Li Auto, brandurile chinezești cu cea mai mare creștere, au oferit și ele imediat reduceri avantajoase sau subvenții de zeci de milioane de dolari pentru a atrage cumpărători. Ofertele disponibile pentru cumpărătorii din China sunt acum foarte atractive, dar unele branduri nu vor putea continua la nesfârșit operațiunile cu reduceri atât de mari. O altă problemă este faptul că piața din China este aglomerată de noile modele de mașini electrice. „Piața va rămâne într-o stare de surplus pentru o lungă perioadă de timp”, au anunțat autoritățile din China. Urmează o „rundă eliminatorie brutală”, a prezis și președintele BYD, Wang Chuanfu. Odată cu consolidarea industriei, tot mai multe companii mici și medii vor fi eliminate de pe piață. Președintele Chery Auto, Yin Tongyue, a spus că producătorii de mașini electrice intră acum într-o „cursă pe viață și pe moarte”. Compania sa va introduce 39 de modele noi pur electrice și hibrid în 2024 și 2025 pentru a obține prima poziție din piață. Dar pentru cei care supraviețuiesc, viitorul nu este întrutotul sumbru. În 2024, cota de piață a mașinilor electrice ar putea ajunge până la 45% în China.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

16:14

- Cluj - Comparatie intre Cluj si Bucuresti: care oras ofera o viata mai buna

Comparatie intre Cluj si Bucuresti: care oras ofera o viata mai buna Un jurnalist de la Antena 1, Razvan Dan, a realizat o analiza obiectiva despre cele doua mari orase din Romania, Cluj si Bucuresti. Conform informeazărilor, el a prezentat mai multe aspecte importante precum costul vieții, salariile, locurile de munca, dar și calitatea mediului urban. Razvan Dan, care are o experiență de șapte ani în Cluj, unde a urmat facultatea și
Image Description

16:13

- Suceava - Un copil de 12 ani a fost rănit grav după ce a intrat cu trotineta într-un cap de pod

Un accident grav s-a produs în comuna Vatra Moldoviței, județul Suceava, în satul Paltinu. Potrivit informatiata.ro, un băiat în vârstă de 12 ani circula cu o trotinetă electrică pe un drum în pantă. La un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra direcției, iar trotineta a lovit un cap de pod. Impactul a fost atât de puternic încât minorul a fost proiectat în albia paraului Boului, unde s-a accidentat grav. La
Image Description

16:11

- Cluj - schimb de jucători între fcsb și u cluj încheiat cu suma semnificativă

În ultimele zile, echipa fcsb a realizat un transfer important, schimbându-l pe Mamadou Thiam, în vârstă de 30 de ani, cu jucătorul Andrei Gheorghita, de 23 de ani, de la u cluj. Potrivit surselor, Gigi Becali, patronul clubului fcsb, a plătit 50.000 de euro către u cluj, pentru acest schimb. Conform anumitor informații, Gigi Becali a plătit de fapt 200.000 de euro, pe lângă suma pe care Thiam ar fi trebuit
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete