România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie pentru întreaga regiune a Mării Negre. „Propunerea, unică la nivel european”
Inapoi

România ar putea găzdui o fabrică AI de ultimă generaţie pentru întreaga regiune a Mării Negre. „Propunerea, unică la nivel european”

Postat cu 5 ore în urmă

Update cu 4 ore în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Nationale
România ar putea găzdui Black Sea AI Gigafactory, o fabrică AI de ultimă generaţie care va deservi inclusiv Republica Moldova şi întreaga regiune a Mării Negre. Scrisoarea de intenţie în acest scop a fost transmisă deja Comisiei Europene, informează Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT), citat de Agerpres. „Proiectul depus nu este doar despre construirea unui AI Giga Factory în România, ci reprezintă accesul real la infrastructură de ultimă generaţie pentru fraţii noştri din Republica Moldova, pentru statele din zona Mării Negre - şi aici trebuie să menţionez Ucraina şi Turcia - care şi-au exprimat susţinerea fermă faţă de această nevoie comună. Această iniţiativă este despre aducerea valorilor europene la Marea Neagră: valori precum cooperarea, inovaţia, suveranitatea tehnologică, securitatea cibernetică, incluziunea şi rezilienţa. Este despre a ne asigura că nicio ţară din această regiune nu rămâne în urmă. Nu construim doar o fabrică de AI, punem bazele unei regiuni a Mării Negre conectate, sigure şi pregătite pentru viitor, ancorate în spiritul unităţii europene comune”, a precizat Bogdan Ivan, ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului, într-un comunicat.Autoritatea pentru Digitalizarea României a transmis scrisoarea de intenţie pentru găzduirea Black Sea AI Gigafactory, parte a unei iniţiative strategice europene care vizează consolidarea suveranităţii tehnologice şi a capacităţilor continentale în domeniul inteligenţei artificiale, în deplină conformitate cu obiectivele Uniunii privind suveranitatea tehnologică. Documentul a fost a transmis Comisiei Europene, anunță ministrul interimar al Economiei.Potrivit sursei citate, proiectul prevede instalarea a peste 100.000 de acceleratoare AI în două locaţii distincte: Cernavodă (Faza I) şi Doiceşti (Faza II), ambele selectate pentru avantajele strategice în materie de energie, infrastructură digitală şi acces la conectivitate internaţională. Proiectul va fi alimentat de un mix energetic de până la până la maxim 1.500 MW, poziționând România drept un centru strategic pentru calculul de înaltă performanţă, respectând mediul, cu energie nucleară fără emisii de carbon.„Propunerea României este unică la nivel european prin facilităţile oferite: Cernavodă beneficiază de alimentare directă din surse nucleare şi de infrastructură digitală conectată la noduri europene majore prin fibră optică şi cabluri submarine, în timp ce Doiceşti oferă un sit industrial cu potenţial de co-localizare SMR, răcire hibridă şi integrare în reţeaua naţională de comunicaţii de mare viteză”, se arată în comunicat. Dimensiunea de securitate cibernetică este una prioritară, fiind sprijinită de expertiza acumulată de România în acest domeniu, inclusiv prin găzduirea Centrului European de Competenţe în Securitate Cibernetică (ECCC). Citește și România va fabrica la Brașov șapte tipuri de drone militarePotrivit MEDAT, pe lângă contribuţia la consolidarea capacităţii AI europene, proiectul propus va funcţiona ca un catalizator pentru inovare în Europa Centrală şi de Est, cu impact direct asupra proceselor de reconstrucţie digitală din Ucraina, integrare tehnologică în Republica Moldova şi extindere a serviciilor AI către Serbia şi Turcia.„Candidatura României reflectă un angajament ferm faţă de valorile europene şi un plan solid de execuţie. AI Gigafactory va constitui un punct de referinţă pentru suveranitatea digitală a Uniunii Europene şi un instrument operaţional pentru accelerarea transformării digitale în regiune”, se mai arată în comunicatul citat.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete