Nicuşor Dan anunţă când o să își asume Guvernul pachetul 2 de măsuri fiscale în Parlament. Ce spune despre tensiunile din coaliție
Inapoi

Nicuşor Dan anunţă când o să își asume Guvernul pachetul 2 de măsuri fiscale în Parlament. Ce spune despre tensiunile din coaliție

Postat pe 25 Jul 2025

Update cu 1 zi în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, vineri, că la începutul lunii august o să avem o asumare a Guvernului în Parlament pe al doilea pachet de măsuri fiscale. Șeful statului spune, despre tensiunile din coaliţie, că este remarcabil că partidele pro-occidentale şi-au asumat răspunderea şi că cel mai simplu pentru fiecare era să stea în opoziţie. „Trebuie să transmitem un mesaj de calm faţă de partenerii noştri, în special faţă de pieţele financiare, şi cel mai bun lucru este că am avut o evaluare de la Standard & Poor's, care a confirmat nivelul la care noi ne aflăm. O să vedem cifrele la sfârşitul anului. În orice caz, pieţele au apreciat voinţa statului român de a reduce deficitul şi direcţia pe care el o are”, a spus preşedintele, în Austria, despre actuala situaţie a bugetului. Întrebat dacă măsurile pe care le ia Guvernul sunt suficiente, Nicuşor Dan a răspuns: „Tot timpul, ca să avem răspunsul la întrebarea asta, trebuie să ne uităm la un observator extern. Şi observatorul extern cel mai calificat este o agenţie de rating”, a completat preşedintele. Şeful statului a anunţat și că a semnat primul pachet de măsuri fiscale. „La început de august, o să avem o asumare a Guvernului în Parlament. Binenţeles că atunci când iei măsuri, după ani de zile în care România a cheltuit mai mult decât îşi permitea, când iei măsuri care reduc aceste cheltuieli, e dificil contactul dintre politicieni şi populaţie şi din cauza asta apar şi tensiuni în coaliţie. Eu ce vreau să spun în momentul ăsta, că este remarcabil că partidele pro-occidentale din România şi-au asumat asta. Cel mai simplu pentru fiecare dintre ele alţii o să stea în opoziţie”, a mai spus preşedintele. Citește și: ANALIZĂ O lună de Coaliție PNL-PSD-USR-UDMR: certuri tot mai dese, amenințări cu ruperea și prima ședință tensionată Nicușor Dan s-a referit şi la şansele să ne încadrăm în ţinta de deficit bugetar de 7,5%. „Aşa cum am spus, pachetul 2 trebuia să fie în sfârşit de iulie şi o să fie început de august. Nu sunt chestiuni care să fie dramatice. Deci să ne păstrăm calmul şi optimismul că mergem în direcţia potrivită fiscal”, a menţionat el. Preşedintele fost întrebat dacă este sustenabilă această coaliţie şi dacă se rupe coaliţia având în vedere că există un congres al Partidului Social-Democrat care urmează să vină în curând. „Eu sunt foarte optimist. Acum suntem în Austria, săptămâna trecută am fost în Germania şi aici au fost coaliţii de trei partide care au avut dificultăţi. Tot timpul e greu într-o coaliţie, mai ales când publicurile fiecăruia dintre partide au aşteptări diferite. În special când avem partide de stânga, partide de dreapta. Dar, pentru moment, această coaliţie ţine. Asta este evaluarea mea”, a arătat şeful statului. Preşedintele Nicuşor Dan a început vineri o vizită oficială de două zile în Austria, la Salzburg, la invitaţia preşedintelui federal Alexander Van der Bellen. Primul eveniment a fost participarea în calitate de vorbitor la Summitul Salzburg 2025.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

11:19

- Maramures - Ce zic autoritățile despre cazul vițelului sfâșiat de urs de la Boiereni. Astăzi a fost văzut un lup în zonă

Azi, 26 iulie, în jurul orei 11:30 Jandarmeria Maramureș a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că în localitatea Boiereni, oraș Târgu Lăpuș, un urs ar fi atacat o fermă din zonă. La fața locului s-a deplasat o patrulă de poliție de la IPJ Maramureș împreună cu echipa de intervenție din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Maramureș. În același timp a fost informat atât primarul orașului Târgu
Image Description

11:15

- Iasi - Turul Franţei: Pogacar se apropie de al patrulea titlu. Groves a câştigat penultima etapă

Tadej Pogačar se apropie de al patrulea titlu în Turul Franţei după ce a terminat în siguranţă penultima etapă de sâmbătă şi şi-a menţinut avantajul considerabil faţă de rivalul său Jonas Vingegaard, relatează AP, preluat de news.ro. Ciclistul australian Kaden Groves a câştigat etapa a 20-a cu o evadare solo târzie, în timp ce Pogačar a trecut linia de sosire aproximativ şapte minute mai târziu, în acelaşi timp cu Vingegaard.
Image Description

11:12

- Timis - Licitația pentru modernizarea ambulatoriului de pediatrie Bega reluată, deși au fost depuse patru oferte

Valoarea estimată a contractului a rămas la fel: 3,06 milioane de lei, fără TVA, adică 3,6 de milioane de lei sau aproximativ 730.000 de euro, cu tot cu TVA. Ofertele vor putea fi depuse până pe 11 august. Ulterior, câștigătorul va avea șase luni să realizeze lucrările necesare. Lucrările includ reparații la acoperiș, înlocuirea învelitorii, instalarea unui lift în curtea interioară, igienizarea și înlocuirea finisajelor la pardoseli și pereți, igienizarea
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete