O femeie de 38 de ani a fost găsită moartă în propria sa casă din Timişoara, iar poliţia încearcă să afle cauzele trecerii ei în nefiinţă. Mama femeii a fost cea care a alertat autorităţile, după ce aceasta nu a mai răspuns la telefon timp de mai multe zile.
Potrivit datelor oferite de Poliţia Judeţului Timiş, femeia în vârstă de 38 de ani a fost descoperită fără suflare în apartamentul său de pe strada Enrico Carusso din Timişoara. Potrivit anchetatorilor, pe corpul ei nu erau semne de violenţă fizică.
Ipotezele autorităţilor sunt că femeia a luat câteva pastile, spre a-şi pune capăt zilelor. Mama ei a spus că fiica ei suferea de depresie, iar în mod frecvent avea probleme psihice.
La data de 19 martie a.c., poliţiştii Secţiei 1 Timişoara au fost anunţaţi de către mama femeii, fapt ce i-a determinat să se deplaseze cât mai repede posibil la locul tragediei. Din păcate, ajunşi acolo, ei au constatat că femeia era deja decedată. Trupul ei a fost găsit pe pat, într-una dintre camerele locuinţei.
Poliţia continuă investigaţiile în acest caz, în încercarea de a găsi mai multe informaţii despre decesul femeii de 38 de ani din Timişoara.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail