Exclusiv Sume uriașe plătite de stat „firmelor neperformante”. Radu Miruță: „Le sunt acoperite cheltuielile și nu fac nimic. E trai pe vătrai”
Inapoi

Exclusiv Sume uriașe plătite de stat „firmelor neperformante”. Radu Miruță: „Le sunt acoperite cheltuielile și nu fac nimic. E trai pe vătrai”

Postat pe 22 Jul 2025

Update cu 4 zile în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Nationale
Statul plătește sume mari de bani, chiar și 75% din cheltuieli, unor companii din subordinea sa, care însă nu au capacitate să execute banii din buget, a avertizat ministrul Economiei, Radu Miruță. Discutând despre acele companii care se laudă cu cifre bune, dar primesc subvenții importante de la stat, oficialul a spus, în direct la Digi24, că sunt firme „din zona de apărare, care primesc niște bani de nucleu, iar acolo e trai pe vătrai. (...) Fie că fabricile respective au sau nu au comenzi, statul plătește 75% din cheltuieli, timp în care oamenii nu fac nimic”. Ministrul Economiei a vorbit despre pierderile uriașe din sectorul public, ocazie cu care a oferit un exemplu de situație în care statul devine finanțatorul unei societăți fără o producție pe măsură. „Sunt companiile din zona de apărare care primesc niște bani de nucleu și acolo este trai pe vătrai. Înseamnă că, pentru că statul român a decis că trebuie să își mențină parte din industria de apărare, fie că fabricile respective au comenzi, fie că n-au business, statul plătește 75% din cheltuieli, timp în care oamenii nu fac nimic. Sunt sume imense pe care statul le plătește, pentru că aceste companii nu au capacitate să execute - atenție, banii din buget! Radu Miruță a adăugat că sunt companii care „au 30-35 de milioane de lei în conturi și se vaită că nu au comenzi, pentru că au o linie de producție veche și pentru că utilajele sunt depășite și uzate. Ceea ce e adevărat! Dar vreau să te văd pe tine, ca manager, că ești preocupat să folosești banii din conturi. «Domnule ministru, am avut o comandă de o linie nouă de produse, care costă 50 de milioane, n-am decât 35. Mai ajută-mă cu 15!» Sau «Uite, am făcut un contract, am făcut studiu de fezabilitate, am angajat un contract cu clauză suspensivă, intră în vigoare - de când îmi dai banii?» Să-i văd preocupați, că pedalează pe lucrurile astea!” Însă, avertizează ministrul, managerii de companii de stat „stau cu bani în cont în tot timpul ăsta, compania are linie de producție veche - pentru că e veche, nu e competitivă - nu reușește să producă valori mari, chiar dacă bat la ușa lor multe contracte și spun «Ajutați-mă» la Guvern, «Dați-mi bani de nucleu sau dați-mi ajutor de stat sau dați-mi infuzie de capital pentru că nu mă pot descurca», punctat Miruță, adăugând că „boala asta după boala asta, de 30 de ani, e evident că a rupt carnea de pe acest corp (n.r. al statului).”
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Nationale

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete