Viktor Orban, atac la George Simion: „Foarte bine fac maghiarii din România că nu colaborează cu extremiştii”. Cine sunt dușmanii
Inapoi

Viktor Orban, atac la George Simion: „Foarte bine fac maghiarii din România că nu colaborează cu extremiştii”. Cine sunt dușmanii

Postat pe 06 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 7 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat că este „foarte bine” ca maghiarii din Transilvania să evite colaborarea cu cei care sunt „duşmanii comunităţii maghiare”. Afirmaţia a fost făcută într-un interviu video publicat sâmbătă de portalul transilvănean Krónika Online, în contextul unei întrebări legate de George Simion, liderul AUR și fost candidat la alegerile prezidențiale din România, scrie hirado.hu. Orban a fost întrebat despre poziţia sa faţă de George Simion, fost candidat la preşedinţie din partea Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), în contextul în care acesta a stârnit reacţii în rândul comunităţii maghiare din Transilvania, iar atât liderii maghiari locali, cât şi comunitatea în ansamblu, au respins orice colaborare cu extrema dreaptă. „Foarte bine fac maghiarii din România că nu colaborează cu extremiştii de dreapta, dar nici cu cei de stânga. Să nu colaboreze cu cei care sunt duşmanii comunităţii maghiare. Cine sunt aceştia? Cei din Transilvania ştiu mai bine decât oricine altcineva”, a spus Viktor Orban, care s-a aflat la Târgu Mureş pentru a participa la funeraliile juristului şi activistului Előd Kincses. Premierul ungar a spus că va începe campania electorală din Ungaria „cu încredere sănătoasă şi fondată istoric”, amintind că se află în al 20-lea an ca prim-ministru și a câștigat cinci alegeri, dintre care ultimele patru consecutiv. „Guvernul adoptă în mod constant măsuri care oferă oportunităţi din ce în ce mai multor oameni. De ce ar trebui să fim lipsiţi de încredere în noi înşine?”, a afirmat el. Referitor la relaţia bilaterală cu România, Viktor Orban a declarat că dorește o discuție „cât mai curând şi pe larg” cu noul preşedinte al României, subliniind că există subiecte comune la nivelul Uniunii Europene. „Pot vedea că avem bunăvoinţă şi dorinţă de cooperare. Nu pornim de pe picior greşit, apoi vom vedea. Oricum, nu invidiez acest guvern, deoarece moştenirea pe care a preluat-o este una grea, mai ales din punct de vedere economic. Le ţin pumnii să reuşească”, a adăugat Orban. Citește și: Viktor Orban vrea să discute cât mai curând şi pe larg cu Nicușor Dan. Ce spune despre noul guvern al României El a reamintit că, în ciuda reacţiilor apărute în urma poziţiei sale faţă de alegerile din România, Ungaria nu doreşte să intervină în politica internă a altei ţări: „Am spus că nu ne implicăm în actuala campanie electorală pentru alegerile prezidenţiale din România. Dar am transmis, din acel loc simbolic, mănăstirea de la Tihany, că, indiferent cine va fi ales preşedinte al României, noi dorim cooperare şi solidaritate”. Viktor Orban a adăugat că această poziţie este una constantă: „Nimeni să nu se aştepte ca Ungaria să susţină sancţiuni împotriva oricărui lider ales democratic sau guvern al României, în cadrul Uniunii Europene – deşi astfel de sancţiuni sunt frecvente. Chiar acum, şi noi suntem supuşi unor astfel de represalii. Noi, ungurii, vom fi alături de români dacă vor fi sancţionaţi la Bruxelles pentru că îşi apără suveranitatea sau valorile creştine. Acesta este mesajul nostru acum şi va rămâne neschimbat şi peste cinci ani”. În interviu, premierul a fost întrebat şi despre reacţiile critice legate de sprijinul oferit de Ungaria comunităţilor maghiare din afara graniţelor, în special în Transilvania. Orban a afirmat că acest sprijin este justificat de istorie şi de identitatea naţională. „Aici, maghiarii se află într-o poziţie dificilă, luptă pentru supravieţuire de 100 de ani şi, dacă cineva nu înţelege acest lucru, dacă nu este atins la inimă, dacă nu simte în adâncul sufletului, atunci nu-i pot explica. Cine nu are inimă de maghiar, nu va putea înţelege ce înseamnă să fii maghiar”, a declarat premierul. „Noi suntem un guvern naţional. Istoria a trasat graniţele în toate direcţiile, dar naţiunea maghiară există şi nu poate fi divizată de graniţe, pentru că doar statul are graniţe, naţiunea nu. Eu văd naţiunea noastră ca un întreg [...] De aceea, nu oferim favoruri sau sprijin, ci ne gândim la supravieţuirea şi întărirea acestei naţiuni”, a conchis Viktor Orbán.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

04:41

- Dambovita - Liderii PSD decid luni dacă mai rămân în coaliția de guvernare

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a anunțat că luni va avea loc o ședință a Biroului Permanent Național al PSD, pentru a analiza „situația creată în coaliția de guvernare”, după ce USR s-a opus decretării zilei de doliu național pentru Ion Iliescu. „Am decis convocarea unei reuniuni a Biroului Permanent Național pentru ziua de luni, în vederea analizării situației create în interiorul Coaliției de guvernare ca urmare a poziționării
Image Description

04:29

- Dambovita - Donald Trump a spus că întâlnirea cu Vladimir Putin va avea loc în Alaska, vinerea viitoare

Donald Trump a confirmat că întâlnirea sa față în față cu Vladimir Putin va avea loc în statul american Alaska, vinerea viitoare. „Mult așteptata întâlnire dintre mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, și președintele Vladimir Putin al Rusiei va avea loc vinerea viitoare, 15 august 2025, în Marele Stat Alaska. Detalii suplimentare vor urma”, a scris Donald Trump. Trump a spus că negocierile de pace dintre
Image Description

04:29

- Mehedinti - Misiune crucială pe heliportul Severin: nou-născut, transferat la Craiova, cu elicopterul SMURD!

Astăzi, heliportul SMURD MH 1 a fost,din nou, un punct vital pentru o intervenție deosebit de sensibilă. Un nou-născut a fost transferat cu elicopterul SMURD, în regim de urgență, către secția de neonatologie a unui spital din Craiova.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Andrei Miroslavescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete