Ursula Von der Leyen cere Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia
Inapoi

Ursula Von der Leyen cere Chinei să pună capăt „sprijinului său de neclintit” pentru Rusia

Postat pe 08 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a insistat marţi, la Strasbourg, că Beijingul trebuie să pună capăt „sprijinului neclintit” pentru Rusia în războiul său împotriva Ucrainei şi să respecte regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC). „Ştim că sprijinul neclintit al Chinei pentru Rusia creează instabilitate şi o insecuritate ridicată pentru Europa. Putem spune că, de facto, China permite economia de război a Rusiei şi nu putem accepta asta”, a declarat Von der Leyen într-o dezbatere în Parlamentul European despre relaţiile între UE şi gigantul asiatic, potrivit EFE, preluată de Agerpres. Preşedinta executivului european a subliniat că „securitatea între zona euroatlantică şi cea din Indo-Pacific este mai interconectată decât a fost în mai multe generaţii şi evoluează rapid”, motiv pentru care a îndemnat Beijingul să colaboreze cu UE. „Modul în care China va continua să interacţioneze cu războiul lui Putin va fi un factor determinant pentru progresul relaţiilor dintre UE şi China”, a reiterat Von der Leyen, care la sfârşitul lunii iulie va călători la Beijing împreună cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, pentru un summit ce va marca o jumătate de secol de relaţii diplomatice. „Dacă China susţine că apără ordinea internaţională bazată pe reguli, trebuie să condamne fără echivoc gravele încălcări de către Rusia a suveranităţii Ucrainei (...) şi dacă susţine că apără multilateralismul, trebuie să respecte regulile şi principiile ancorate în OMC.” Preşedinta Comisiei Europene a dat asigurări că „pentru Europa există riscuri reale în joc”, care „sunt strategice şi sistemice” şi „afectează” securitatea şi competitivitatea UE, care „apar din faptul că China are un sistem complet diferit şi are instrumente unice pentru a acţiona în afara regulilor” în materie de comerţ. În acest sens, Von der Leyen a denunţat subvenţiile statului chinez pentru companiile sale „nu doar pentru a impulsiona propria industrie, ci şi pentru a şoca competiţia internaţională”. „China nu se poate baza pe exporturi pentru a rezolva provocările interne”, a spus Von der Leyen, reamintind de tarifele pe care Bruxelles le-a impus importurilor de vehicule chinezeşti. „Excedentele de capacitate trebuie tratate la sursă, nu pot fi pur şi simplu deversate pe pieţele globale”, a subliniat Von der Leyen. China a înregistrat cel mai mare excedent comercial „din istoria omenirii”, în special cu UE, în timp ce face dificilă pentru companiile europene desfăşurarea de afaceri în China, a explicat şefa CE. Deficitul comercial dintre China şi UE a crescut la 357 de miliarde de dolari în 2024. „Pentru ca parteneriatul nostru să avanseze, avem nevoie de o reechilibrare veritabilă, de mai puţine distorsionări ale pieţei, de mai puţine capacităţi excedentare exportate de China şi de acces echitabil şi reciproc pentru companiile europene”, a declarat aceasta. China urmăreşte să îşi îmbunătăţească relaţiile cu UE după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în ianuarie, dar în relaţiile economice dintre cei doi giganţi comerciali continuă să existe fricţiuni profunde. Cei doi lideri europeni vor încerca, de asemenea, la Beijing, să obţină o relaxare a restricţiilor privind exporturile de pământuri rare, care sunt esenţiale pentru producţia de telefoane mobile sau maşini electrice. China produce aproape două treimi din pământurile rare din lume şi 92% din produsele rafinate care provin din acestea, conform Agenţiei Internaţionale pentru Energie. De asemenea, preşedinta CE a asigurat că UE "va rămâne foarte vigilentă la orice formă de operaţiuni de influenţă şi atacuri cibernetice în Europa", în timp ce a făcut apel la cooperarea cu Beijingul în lupta împotriva schimbărilor climatice.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

13:14

- Buzau - A7: Buzăul, prins între promisiuni și termene amânate

Pronosticuri deloc încurajatoare vin din partea Asociației Pro Infrastructură în legătură cu evoluția lucrărilor la Autostrada Moldovei (A7), una dintre cele mai așteptate investiții în infrastructura rutieră din România. După vizite recente pe șantiere, reprezentanții asociației trag un semnal de alarmă: ritmul dinamic de anul trecut s-a estompat, iar optimismul privind termenele de finalizare trebuie temperat. Ionuț Ciurea, directorul executiv al Asociației, a explicat într-o intervenție la Focus TV că
Image Description

13:10

- Cluj - Incident grav: Două fetițe rănite în trenul ce venea la Cluj de la mare! Un geam a căzut în vagonul în care se aflau fetele de 9 și 12 ani

Trenul IRN 12942, operat de CFR Călători, a plecat din Mangalia vineri la ora 15:31, cu destinația Cluj Napoca, având ramuri către mai multe orașe, printre care și Târgu Mureș și Satu Mare. Sâmbătă dimineața, când trenul a ajuns în gara Blaj, cu o întârziere de aproximativ 20 de minute față de ora prevăzută, cele două fetițe s-au aflat la locul incidentului, în vagonul unde geamul s-a desprins. Imediat după
Image Description

13:06

- Nationale - Video Fiul lui Mihai Leu, accident la o cursă de raliu din Timișoara. Poliția a deschis dosar penal

Fiul lui Mihai Leu a fost implicat într-un accident cu mașina tatălui său în cadrul unei curse de raliu din centrul orașului Timișoara. Oamenii legii au dechis un dosar penal pe numele lui Marco Leu subt aspectul săvărșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, după ce copilotul său a fost rănit în timpul incidentului. Marco Leu se afla la volanul mașinii de concurs a tatălui său, un Audi R8 GT3,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete