Un fost aliat al Maiei Sandu candidează la preşedinţia Republicii Moldova. Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din octombrie
Inapoi

Un fost aliat al Maiei Sandu candidează la preşedinţia Republicii Moldova. Cine s-a mai anunţat pentru cursa electorală din octombrie

Postat pe 01 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
Fondatorul Platformei Demnitate şi Adevăr (DA) Andrei Năstase, cândva unul dintre aliaţii şi susţinătorii preşedintei Maia Sandu, a anunţat că va candida la alegerile prezidenţiale din 20 octombrie din Republica Moldova în calitate de independent, relatează NewsMaker, potrivit News.ro. Andrei Năstase a fost întrebat într-o emisiune televizată dacă urmează să revină în politică şi dacă intenţionează să candideze la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an. „Nu aş mai fi ieşit în spaţiul public dacă în Republica Moldova lucrurile ar fi mers bine. (…) Urmare a mai multor discuţii purtate în ţară şi în străinătate, şi culminate cu întâlnirea pe care am avut-o duminică cu mai mulţi simpatizanţi şi susţinători ai mei, am decis că voi candida la alegerile prezidenţiale din acest an ca şi independent. Bineînţeles, nu fără suportul tuturor celor care au fost alături de mine pe parcursul anilor, suportul celor care au rămas dezamăgiţi de guvernarea actuală”, a declarat Năstase. Andrei Năstase şi-a început activitatea publică în calitate de fondator şi lider al Platformei Civice „Demnitate şi Adevăr”, preluând ştafeta mişcării protestatare din 2015. A participat la alegerile din 2016 pentru funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, dar s-a retras în favoarea candidatului comun al forţelor politice anti-oligarhice, Maia Sandu. În 2018 a câştigat alegerile pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău, dar rezultatele alegerilor au fost invalidate pe motiv că şi-ar fi făcut campanie electorală în ziua alegerilor. A devenit ulterior unul dintre liderii Mişcării de Rezistenţă ACUM. Năstase a fost şi ministru al Afacerilor Interne, iar ulterior consilier în Consiliul Municipal Chişinău (CMC). Alegerile prezidenţiale din Republica Moldova au fost anunţate pentru 20 octombrie, concomitent cu un referendum pentru aderarea la UE. Preşedinta Maia Sandu a anunţat oficial că va candida pentru un nou mandat. Va candida la alegerile prezidenţiale şi fostul ministru de externe în cabinetul de miniştri condus de democratul Pavel Filip, Tudor Ulianovschi. Fostul primar de Bălţi, Renato Usatîi, a admis că şi-ar putea înainta şi el candidatura. În martie 2024, primarul municipiului Chişinău, Ion Ceban, nu excludea posibilitatea de a candida la funcţia de preşedinte al ţării. Totuşi, o decizie în acest sens ar urma să fie luată doar în cadrul partidului pe care îl conduce – Mişcarea Alternativa Naţională. Liderul socialiştilor, fostul preşedinte Igor Dodon, ar fi gata să-l susţină pe fostul procurorul general Alexandr Stoianoglo în calitate de candidat unic a „4-5 forţe de opoziţie”, la alegerile prezidenţiale. Totuşi, Dodon a spus că socialiştii continuă să caute cu alte „2-3-4 partide un candidat”. Fostul premier Ion Chicu, lider al Partidului Dezvoltării şi Consolidării Moldovei, intenţionează să participe la următoarele alegeri prezidenţiale, însă decizia finală aparţine Consiliului Politic Naţional al partidului. Este de aşteptat, de asemenea, ca şi alianţa partidelor proruse „Victorie”, anunţată la Moscova luna trecută şi formată în jurul oligarhului fugar Ilan Şor, să aibă propriul candidat la preşedinţie.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

09:18

- Ilfov - Educația, premiată la Buftea. Recunoaştere meritată pentru elevii Liceului „Dumitru Dumitrescu”

@ Cei cu rezultate deosebite au fost premiați în prezența autorităților și a comunității educaționale Articol apărut în Jurnalul de Ilfov nr. 759, ediția print Evenimentul a fost organizat pentru a recompensa performanța și efortul susținut din timpul anului școlar, aducând în prim-plan reușitele personale ale tinerilor de la profilul real. Într-un gest firesc de apreciere și încurajare, CECCAR Filiala Ilfov a oferit recompense financiare unor elevi care au obținut
Image Description

09:14

- Constanta - FOTO Se deschide COMPLET Podul peste Dunăre de la Brăila: Când va fi funcțional pe ambele maluri

Secretarul de stat Irinel Scrioșteanu a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că verificările vor fi „minuțioase și responsabile”. „Astăzi a început procedura de Recepție la Terminarea Lucrărilor la Podul peste Dunăre de la Brăila-Tulcea. Acestea vor dura câteva zile iar, in urma deciziei comisiei de Recepție, la sfârșitul aceste săptămâni se va putea circula, inclusiv pe drumurile de legătură, pe ambele maluri ale Dunării. De la momentul la care
Image Description

09:13

- Constanta - INCREDIBIL Doi polițiști de frontieră ar fi FURAT din camera de corpuri delicte 7500 de pachete cu țigarete Marlboro

În cauză au fost puse în executare patru mandate de percheziţie domiciliară la Sectorul Poliției de Frontieră unde activau cei doi oameni ai legii. Organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad – Poliţia Oraşului Nădlac. IPJ Arad – Serviciul de Investigații Criminale şi I.P.J. Arad – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au pus în executare patru mandate
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete