Trump sugerează că JD Vance ar putea fi succesorul său la alegerile din 2028
Inapoi

Trump sugerează că JD Vance ar putea fi succesorul său la alegerile din 2028

Postat pe 06 Aug 2025

Update cu 5 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Preşedintele american Donald Trump a lăsat să se înţeleagă, în faţa presei, că vicepreşedintele său JD Vance i-ar putea fi succesor din partea republicanilor în cursa pentru Casa Albă în 2028. Întrebat marţi de jurnalişti despre statutul potenţial al lui JD Vance în „galaxia MAGA” (Make America Great Again, mişcarea populistă creată şi reprezentată de Donald Trump în timpul campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 2024), preşedintele Statelor Unite a răspuns: „Este o mare probabilitate, este vicepreşedintele”, scrie Agerpres, preluând AFP și Reuters. „Este prematur să vorbim, dar el face indubitabil o treabă foarte bună şi ar fi probabil favorit în acest stadiu”, a continuat Trump, care a refuzat să susţină şi să numească un succesor în mişcarea sa. În luna februarie, Trump a spus că JD Vance este „foarte capabil”, dar că este prea devreme pentru a-l desemna candidatul republicanilor la prezidenţialele americane din 2028. De asemenea, liderul de la Casa Albă a sugerat marţi că secretarul de stat Marco Rubio şi JD Vance ar putea reprezenta constitui tandemul din partea Partidului Republican la viitoarele alegeri prezidenţiale din SUA. Fost senator de Ohio şi ulterior partener al lui Donald Trump la alegerile din 2024, vicepreşedintele Vance s-a afirmat ca un personaj major al noii administraţii Trump şi al republicanilor. Adept al unei drepte creştine şi extrem de conservatoare, JD Vance însuşi a indicat că s-ar putea înscrie în cursa pentru candidatura republicană la scrutinul prezidenţial din 2028, însă doar după ce se va consulta cu Donald Trump.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete