Trimisul special al lui Donald Trump a vorbit aproape trei ore cu Vladimir Putin. Cum vede Kremlinul discuția
Inapoi

Trimisul special al lui Donald Trump a vorbit aproape trei ore cu Vladimir Putin. Cum vede Kremlinul discuția

Postat pe 06 Aug 2025

Update cu 5 zile în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Elena Dumitrescu

Image Description
Externe
Kremlinul consideră "constructivă" întâlnirea de aproape trei ore pe care preşedintele rus Vladimir Putin a avut-o miercuri la Moscova cu emisarul special american Steve Witkoff, dar rămâne precaut în aşteptarea reacţiei preşedintelui american Donald Trump."Trump nu a fost încă informat despre rezultatele acestei întâlniri. Prin urmare, m-aş abţine de la comentarii mai detaliate", a declarat consilierul pentru politică externă al Kremlinului, Iuri Uşakov, care a participat la întâlnirea axată asupra războiului din Ucraina, relatează agenţiile Reuters şi EFE, potrivit Agerpres.El a adăugat că acum preşedintele rus are "informaţii complete" despre situaţia actuală, că i-a trimis "anumite semnale" omologului său american şi a primit din partea acestuia "semnalele corespunzătoare"."Vom vedea când Witkoff îl poate informa pe Trump despre discuţia de astăzi. Ulterior, cu siguranţă că vom putea adăuga ceva mai substanţial", a promis Uşakov.El a descris drept "utilă şi constructivă" întâlnirea dintre Putin şi Witkoff, care s-a desfăşurat cu două zile înaintea expirării ultimatumului pe care Trump i l-a dat lui Putin să oprească războiul în Ucraina.Aceasta a fost a cincea întâlnire dintre Putin şi Witkoff de la începutul anului - ultima a fost în aprilie - dar niciuna dintre aceste discuţii nu l-au determinat pe liderul de la Kremlin să-şi schimbe abordarea inflexibilă asupra războiului pe care l-a pornit în Ucraina.Şi-a schimbat în schimb Trump abordarea faţă de Rusia. După ce aliaţii europeni din NATO au acceptat să cumpere arme americane pentru a le oferi Ucrainei şi UE a acceptat în plus un acord comercial favorabil Statelor Unite, Trump a renunţat la atitudinea îngăduitoare faţă de Rusia şi i-a dat marţea trecută lui Putin un ultimatum să oprească în zece zile războiul, aşadar până vinerea aceasta.Dacă nu se ajunge la un acord privind Ucraina care să-l mulţumească pe Trump, acesta ar putea anunţa noi sancţiuni americane împotriva Rusiei şi taxe vamale secundare asupra importurilor de petrol rusesc, adică taxe impuse ca sancţiune ţărilor ce cumpără petrol din Rusia, în special China şi India.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete