„SUA îl vor salva pe Bibi Netanyahu”: Trump cere anularea procesului de corupţie al premierului israelian
Inapoi

„SUA îl vor salva pe Bibi Netanyahu”: Trump cere anularea procesului de corupţie al premierului israelian

Postat pe 26 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Preşedintele american Donald Trump a cerut miercuri anularea „imediată” a procesului de corupţie al premierului israelian Benjamin Netanyahu, pe care l-a descris drept o „vânătoare de vrăjitoare”. „O astfel de vânătoare de vrăjitoare, pentru un om care a dat atât de mult, este de neconceput pentru mine. El merită mult mai mult decât atât, şi de asemenea statul Israel. Procesul lui Bibi Netanyahu ar trebui anulat imediat”, a scris preşedintele american într-un mesaj lung publicat pe platforma sa Truth Social. Preşedintele american a menţionat, de asemenea, recentul război de 12 zile dintre Iran şi Israel, în care Statele Unite au jucat un rol alături de Israel lovind instalaţiile nucleare iraniene înainte de a anunţa un armistiţiu între cele două părţi. „Bibi Netanyahu a fost un războinic cum nu s-a mai văzut în istoria Israelului, iar rezultatul a fost ceva ce nimeni nu credea posibil: eliminarea completă a uneia dintre cele mai puternice arme nucleare din lume”, a afirmat Trump. „Probabil că nimeni altcineva nu ar fi putut lucra în mai bună armonie cu preşedintele Statelor Unite decât Benjamin Netanyahu. Statele Unite au salvat Israelul (în războiul cu Iranul), iar acum Statele Unite îl vor salva pe Bibi Netanyahu”, a adăugat el. Premierul israelian este urmărit penal pentru corupţie, fraudă şi abuz de încredere. Procesul său a început în mai 2020, dar a fost întrerupt de războiul din Fâşia Gaza. El a depus mai multe cereri de amânare, invocând ostilităţile declanşate de atacul mişcării islamiste palestiniene Hamas în Israel pe 7 octombrie 2023. În mai 2024, Donald Trump a devenit primul preşedinte ales al Statelor Unite condamnat penal, într-un proces de plăţi ascunse către o vedetă XXX, pentru care i s-a acordat o graţiere în ianuarie anul trecut, chiar înainte de a se întoarce la Casa Albă. Ca şi în celelalte cazuri în care a fost urmărit penal, s-a descris drept victima unei „vânători de vrăjitoare” orchestrate de adversarii săi politici. Benjamin Netanyahu este primul şef de guvern israelian în exerciţiu care este judecat penal.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

03:12

- Mehedinti - Festivalul Național „Ponoare, Ponoare” a adunat public numeros. Evenimentul se află la cea de-a XIX-a ediție.

Festivalul național “Ponoare, Ponoare”, aflat la ediția a XIX-a, s-a desfășurat în acest sfârșit de săptămână în frumoasa comună Ponoarele. 22 de tineri interpreți din județele Gorj, Mehedinți, Timiș, Dolj, Neamț, Caraș-Severin, Hunedoara, Vâlcea, Buzău, Galați, Iași și Suceava, dar și din București, au urcat pe scena festivalului “Ponoare, Ponoare”, evoluțiile lor fiind acompaniate de Ansamblul Folcloric “Doina Mehedințiului”, din cadrul Centrului Cultural “Nichita Stănescu” al Consiliului Județean Mehedinți. „Ziua
Image Description

03:10

- Iasi - Profesori ieșeni, la un curs Erasmus despre educație sustenabilă, artă și natură

Patru cadre didactice de la Școala Profesională Nr. 41 din Iași au participat, în perioada 21-26 iulie, la cursul Erasmus+ „Art and Nature – A Sustainable Approach for All Teachers”, desfășurat la Roma. Proiectul, organizat de Teacher Academy, a reunit profesori din mai multe țări europene, printre care Irlanda, Germania, Republica Cehă, Grecia, Spania și România, într-un cadru internațional de învățare și schimb de experiență. Veronica Gabriela Gafencu, Gabriela Grigoraș,
Image Description

00:57

- Prahova - Lucrările pentru racordarea Văii Slănicului la sistemul național de gaze naturale avansează rapid

V. S. Consiliul Județean Prahova anunță progrese semnificative în implementarea proiectului de extindere a rețelei de gaze naturale pe Valea Slănicului. La mai puțin de o lună de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor – 17 iulie 2025 – primii kilometri de conductă au fost deja realizați.
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete