Papa Francisc cere încetarea focului din Fâșia Gaza
Inapoi

Papa Francisc cere încetarea focului din Fâșia Gaza

Postat pe 07 Jun 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 3 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe

Papa Francisc cere încetarea focului din Fâșia Gaza

Papa Francisc a cerut din nou, vineri, încetarea focului din Fâșia Gaza, eliberarea ostaticilor și ajutor umanitar pentru palestinieni, informează AFP, citată de Agerpres.

"Toată această suferință (...), violența pe care o dezlănțuie și ura pe care o seamănă și în generațiile viitoare ar trebui să ne convingă de faptul că orice război lasă lumea mai rea decât în starea în care a găsit-o", a declarat Suveranul Pontif cu ocazia celei de-a zecea aniversări a invocării păcii în Țara Sfântă, eveniment la care au participat fostul președinte israelian Shimon Peres și Mahmoud Abbas, președintele Autorității Palestiniene.

"În fiecare zi mă rog ca acest război să se termine în cele din urmă. Mă gândesc la toți cei care suferă, în Israel și în Palestina: creștini, evrei și musulmani", a adăugat Papa.

"Este urgent ca, din dărâmăturile din Gaza, să iasă în sfârșit decizia de oprire a focului și, prin urmare, îndemn la armistițiu. Mă gândesc la ostaticii israelieni și la familiile lor și cer ca ei să fie eliberați cât mai curând posibil. Mă gândesc la poporul palestinian și cer ca el să fie protejat și să primească tot ajutorul umanitar de care are nevoie.

Trebuie să lucrăm cu toții și să ne angajăm pentru o pace durabilă, în care statul Palestina și statul Israel să poată trăi unul lângă altul, dărâmând zidurile dușmăniei și urii. Trebuie să prețuim Ierusalimul, pentru ca să devină orașul întâlnirii fraterne între creștini, evrei și musulmani, protejat de un statut special garantat la nivel internațional", a subliniat Papa Francisc.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

11:18

- Neamt - Capcanele anunțurilor online: ce ascund, de fapt, promisiunile false de angajare

Polițiștii atrag atenția asupra pericolului reprezentat de promisiuni false de angajare, care ascund deseori tentative de fraudă și pot lăsa victimele fără bani și fără loc de muncă. „Sub umbrela unei promisiuni de angajare, uneori se ascund înșelătorii periculoase. Există persoane care profită de dorința oamenilor de a găsi un loc de muncă sau o oportunitate de câștig rapid. Sub pretextul unei angajări avantajoase sau al unei investiții «garantate», aceștia
Image Description

11:11

- Cluj - Boc îi cedează lui Tișe o clinică din centrul Clujului. Consiliul Local convocat de urgență să aprobe transferul. Condiția este să nu-i schimbe destinația!

Consiliul Local al municipiului Cluj-Napoca este convocat astăzi, în regim de urgență, pentru a dezbate și vota un proiect de hotărâre prin care un imobil medical din centrul orașului ar urma să fie transferat din patrimoniul municipiului în cel al județului. Este vorba despre „Pavilionul polifuncțional medical de utilitate publică” situat pe strada Clinicilor nr. 3-5, imobil înscris în Cartea funciară nr. 354383, cu număr cadastral 354383-C14. Clădirea are patru
Image Description

11:09

- Cluj - Au fost găsite rudele clujencei decedate în Grecia, al cărei trup era la morgă, nerevendicat de nimeni. Pentru implicarea voastră: Jos pălăria!

O poveste emoționantă care a mobilizat comunitatea s-a încheiat cu un deznodământ pozitiv. Familia Mariei Magdolna Crișan, clujeanca în vârstă de 56 de ani decedată în Grecia, a fost găsită. TRAGIC: Sunt căutate rudele unei clujence decedate în Grecia. Trupul Mariei Crișan este la morgă și nimeni nu vine după el. Puteți ajuta cu un SHARE - Ştiri de Cluj Femeia, stabilită de mai mulți ani în străinătate, a murit
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete