Kremlinul acceptă demisia lui Dmitri Kozak, opozant al războiului din Ucraina
Inapoi

Kremlinul acceptă demisia lui Dmitri Kozak, opozant al războiului din Ucraina

Postat cu 2 ore în urmă

Update cu 2 ore în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Ion Ionescu

Kremlinul acceptă demisia lui Dmitri Kozak, opozant al războiului din Ucraina
Externe

Kremlinul acceptă demisia lui Dmitri Kozak, opozant al războiului din Ucraina

Kremlinul a aprobat demisia lui Dmitri Kozak, numărul doi din administraţia prezidenţială și primul oficial rus de rang înalt care renunță la funcție ca semn de opoziție față de războiul din Ucraina. Surse oficiale au comunicat că ultima zi de lucru va fi vineri.

Dmitri Kozak, în vârstă de 66 de ani, va prelua probabil o nouă funcţie, posibil de reprezentant al preşedintelui în districtul federal de nord-vest sau într-un domeniu de afaceri, potrivit unor surse media. El a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Vladimir Putin şi un critic al campaniei militare din Ucraina.

Kozak a încercat să îl convingă pe Putin să oprească războiul și a propus reforme pentru justiție și controlul forțelor de securitate, însă aceste sugestii au fost respinse. În 2022, el a atras atenția asupra consecințelor conflictului și a solicitat ajutor occidental pentru a-l determina pe Putin să declare un armistițiu, notează digi24.ro.

Născut în Ucraina și cu o carieră solidă în administrația rusă, Dmitri Kozak este cunoscut în regiunea noastră în special pentru „Planul Kozak”, o inițiativă din 2003 care propunea federalizarea Republicii Moldova pentru soluționarea conflictului transnistrean. Potrivit digi24.ro, această demisie marchează un moment rar de opoziție publică în administrația Kremlinului.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe
Acasa Recente Radio Judete