Israelul are în plan reconstrucția unei colonii din Cisiordania, evacuată în 2005. „Reparăm greşeala expulzării”
Inapoi

Israelul are în plan reconstrucția unei colonii din Cisiordania, evacuată în 2005. „Reparăm greşeala expulzării”

Postat pe 07 Aug 2025

Update cu 4 zile în urmă

Timp de citire: 2 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe
Ministrul israelian al Finanţelor, Bezalel Smotrich, reprezentant al dreptei radicale, a anunţat joi reconstruirea coloniei Sa-Nur din Cisiordania, ce fusese evacuată de Israel în 2005, transmite AFP, citată de Agerpres. „Reparăm greşeala expulzării”, a declarat Smotrich, care însoţea un grup de familii care se pregăteau să se instaleze pe ruinele acestei colonii din nordul Cisiordaniei.„Ştiam deja la acea vreme că, deşi expulzarea urma din păcate să aibă loc, vom reveni într-o zi în toate locurile unde fusesem vânaţi. Acest lucru este valabil pentru Gaza şi cu atât mai mult aici”, a afirmat ministrul Bezalel Smotrich.Guvernul israelian a decis, în luna mai, „dezvoltarea” a 22 de noi colonii în Cisiordania ocupată, printre care Sa-Nour, o decizie propusă de Smotrich, liderul partidului de extremă dreapta „Sionism religios”.„Desfăşurăm o revoluţie a implantării şi a securităţii în Iudeea-Samaria (n.r. numele dat Cisiordaniei de către Israel) cum nu a mai existat de decenii”, a afirmat ministrul finanţelor israelian, citat într-un comunicat.Două din cele 22 de colonii anunţate, Homesh şi Sa-Nur, au valoare simbolică aparte: situate în nordul Cisiordaniei, ele sunt de fapt reimplantări întrucât fuseseră evacuate în 2005 în cadrul retragerii israeliene unilaterale din Fâşia Gaza decise de premierul israelian de la acea vreme, Ariel Sharon, prilej cu care au fost dezafectate şi patru colonii din Cisiordania.Colonizarea Cisiordaniei a continuat sub toate guvernele israeliene, atât de dreapta, cât şi de stânga, după cucerirea acestui teritoriu în timpul războiului arabo-israelian din 1967 şi s-a intensificat substanţial în timpul mandatului executivului actual, în special după începerea războiului din Gaza declanşat de atacul terorist comis de mişcarea palestiniană Hamas în sudul Israelului în 7 octombrie 2023.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Ion Ionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete