Întâlnire rară între șefii apărării din SUA şi China. Ce au vorbit Lloyd Austin și Dong Jun în prima lor discuție față-n față din 2022
Inapoi

Întâlnire rară între șefii apărării din SUA şi China. Ce au vorbit Lloyd Austin și Dong Jun în prima lor discuție față-n față din 2022

Postat pe 31 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Şefii apărării din SUA şi China au avut vineri o întâlnire personală rară, în contextul în care cele două puteri au o serie de fricțiuni într-un context de securitate controversat în Asia-Pacific, scrie CNN. Întâlnirea dintre secretarul american al apărării Lloyd Austin şi ministrul chinez al apărării naţionale, amiralul Dong Jun, este prima faţă în faţă între cei doi şefi ai apărării, iar acestea au fost primele discuţii de acest fel ale lui Austin cu un omolog chinez de la sfârşitul anului 2022. Şeful Pentagonului şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la activitatea militară a Chinei în timpul întâlnirii cu omologul său chinez, care a avut loc în Singapore, a anunţat Washingtonul. "Secretarul american şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la recenta activitate provocatoare a Armatei Populare de Eliberare în jurul Strâmtorii Taiwan şi a subliniat că Republica Populară Chineză nu ar trebui să folosească tranziţia politică din Taiwan - parte a unui proces democratic normal şi de rutină - ca pretext pentru măsuri coercitive", a declarat într-un comunicat generalul-maior Patrick Ryder, purtător de cuvânt al Pentagonului. Întâlnirea, în marja unei conferinţe anuale de apărare din Singapore, a avut loc într-un context regional tensionat. Beijingul - care deţine cea mai mare flotă din lume - continuă să îşi afirme în mod agresiv revendicările teritoriale disputate din mările Chinei de Est şi de Sud, în timp ce dezaprobă eforturile Washingtonului de a consolida legăturile de securitate cu aliaţi-cheie precum Japonia, Coreea de Sud şi Filipine. La începutul acestei luni, China a organizat manevre militare majore în jurul Taiwanului, în urma învestirii noului preşedinte ales în mod democratic al insulei. Partidul Comunist Chinez, aflat la putere, revendică insula autonomă ca fiind a sa, deşi nu a controlat-o niciodată. De asemenea, în ultimele săptămâni, paza de coastă a Chinei a tras cu tunuri de apă şi a încercat să contracareze navele filipineze care operează în zonele disputate din Marea Chinei de Sud, ceea ce a alimentat tensiunile deja crescute cu un aliat al SUA din regiune. Beijingul a criticat, de asemenea, ceea ce consideră a fi mişcări provocatoare între SUA şi aliaţii săi, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării de la Beijing condamnând joi desfăşurarea unui sistem american de rachete în timpul exerciţiilor militare din Filipine de luna trecută. Potrivit CNN, Austin urma să îi prezinte lui Dong şi preocupările legate de sprijinul acordat de China Rusiei, după cum au declarat oficialii americani înainte de întâlnire. În ultimele săptămâni, Washingtonul a declarat că exporturile de produse cu dublă utilizare din China susţin baza industrială de apărare a Rusiei, ajutând-o în războiul în Ucraina, iar oficialii americani au avertizat Beijingul să nu furnizeze Rusiei niciun echipament letal. Nu este de aşteaptat ca discuţiile dintre Austin şi Dong să înregistreze progrese substanţiale în vederea soluţionării problemelor persistente dintre cele două puteri. Dar întâlnirea lor este considerată de observatorii internaţionali ca fiind un pas pozitiv în direcţia consolidării dialogului care ar putea ajuta la evitarea unei comunicări greşite sau a unui incident militar care să ducă la un conflict.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

16:18

- Vrancea - Ploi torențiale și vijelii în zona de munte a județului Vrancea

Zona înaltă a județului Vrancea se va afla, începând de duminică seara, sub incidența unei avertizări meteorologice. Conform unei informări transmisă de ANM, începând de duminică seara, de la ora 21:00 și până luni dimineață, la ora 10:00, în zona de munte a județului vor cădea ploi torențiale, vântul va bate cu putere și izolat va cădea grindina.
Image Description

16:13

- Dambovita - Accident rutier pe DJ 101 A, în afara localității Ciocănari! Doi pasageri au fost răniți!

În cursul nopții trecute, 15 august a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DJ 101 A, în afara localității Ciocănari. Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 39 de ani, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DJ 101 A, în afara localității Ciocănari, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și s-ar
Image Description

16:13

- Dambovita - Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier, în afara localității Dragomirești!

La data de 15 august a.c., în jurul orei 21:20, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în afara localității Dragomirești. Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că o femeie, de 66 de ani, din Târgoviște, în timp ce ar fi condus un autoturism pe DN 72 A, în afara localității Dragomirești, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete