Indignare în Italia după uciderea lui Bruno, un câine-erou care a salvat 9 vieţi. Meloni: „Un act laş şi inacceptabil”
Inapoi

Indignare în Italia după uciderea lui Bruno, un câine-erou care a salvat 9 vieţi. Meloni: „Un act laş şi inacceptabil”

Postat pe 07 Jul 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 6 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Uciderea cu cruzime a lui Bruno, un câine utilitar considerat un erou în Italia, care a murit după ce a fost ademenit cu cârnaţi umpluţi cu cuie, a stârnit un val de indignare în această ţară. Patrupedul, care a salvat nouă persoane, fusese premiat de premierul italian Giorgia Meloni. Câinele din rasa Bloodhound în vârstă de şapte ani a fost găsit mort, vineri, într-o baltă de sânge, la centrul de dresaj al unităţii canine Endas, la periferia oraşului Taranto din regiunea Puglia, în sudul Italiei, conform presei locale citate luni de agenţia EFE. Bruno a participat la zeci de misiuni de căutare a persoanelor dispărute şi a salvat nouă vieţi, printre care vârstnici cu Alzheimer şi copii cu dizabilităţi. De asemenea, el a colaborat cu Protecţia Civilă şi a primit mai multe distincţii, inclusiv un premiu acordat personal de Meloni, relatează Agerpres. Autorităţile judiciare din Taranto au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs omorul în formă agravată, prin cruzime şi premeditare. Poliţia analizează imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi adună mărturii pentru a-l localiza pe făptaş. „Adevărata ţintă nu a fost Bruno, ci eu”, a denunţat proprietarul, Arcangelo Caressa, directorul centrului, explicând că a primit ameninţări în ultimele săptămâni pentru că, timp de mai mulţi ani, a raportat abuzuri, trafic ilegal de animale şi lupte clandestine. Caressa, dresor de unităţi canine antidrog şi antirevoltă, a afirmat că ştie cine cine este făptaşul şi că a fost vorba despre o răzbunare: „Vor să mă dau deoparte. Dar eu nu voi renunţa niciodată. Asta a fost pentru bani şi răzbunare”, a spus el, exprimându-şi în acelaşi timp aprecierea pentru mesajele de compasiune primite. „Oamenii pe care i-a salvat Bruno mă sună, plâng. Nu le vine să creadă", a spus Caressa. „A făcut mai mult bine decât mulţi oameni", a spus dresorul lui Bruno, întristat de moartea celui care, conform spuselor lui, i-a fost "ca un frate". „Am murit cu tine astăzi", a mai spus Caressa într-un mesaj emoţionant citat de agenţia ANSA. „Ai luptat să ajuţi oamenii toată viaţa şi aceiaşi oameni ţi-au făcut una ca asta. Criminalilor, l-aţi făcut să sufere ore întregi pentru a-l omorî. Când o rudă de-a voastră va avea nevoie de Bruno, el nu va fi acolo", a adăugat el. Michela Vittoria Brambilla, membră a Parlamentului şi preşedinta Intergrupului parlamentar pentru drepturile animalelor, a declarat că moartea lui Bruno a fost „oribilă, lungă şi extrem de dureroasă" şi a făcut apel la aplicarea legii ce pedepseşte orice persoană care ucide cu cruzime animale cu până la patru ani de închisoare şi amendă de până la 60.000 de euro. Valul de indignare faţă de moartea lui Bruno a ajuns la prim-ministru, care a descris moartea lui Bruno drept "un act josnic, laş şi inacceptabil". „Mulţumesc pentru tot ce ai făcut, Bruno", a scris Giorgia Meloni pe reţeaua X într-o postare ce include o imagine cu un articol din presă cu o fotografie în care zâmbeşte lângă Bruno, potrivit ANSA. Preşedintele Senatului, Ignazio La Russa, a catalogat moartea lui Bruno drept „un act barbar şi necivilizat" şi a cerut autorităţilor să clarifice împrejurările în care a avut loc evenimentul. Primarul oraşului Taranto, Piero Bitetti, a deplâns public moartea lui Bruno, descriind-o drept „un act josnic şi inuman care dăunează grav valorilor comunităţii".
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

08:18

- Buzau - Val de accidente pe șoselele județului

Trei oameni au fost răniți în urma unor accidente de circulație produse vineri seară, aproape simultan, în trei zone diferite ale județului. În primul accident, produs în jurul orei 22.00 pe Drumul Județean 203K, în Beceni, au fost implicate un autoturism condus dinspre strada Slănic de către un șofer de 30 de ani din Cernătești și o motocicletă ce se deplasa pe DJ 203K dinspre Buzău către Beceni, condusă de
Image Description

08:14

- Galati - Sportivii gălățeni, în prim-planul competiției nautice de la Constanța Scris de Gheorghe Arsenie Sâmbătă, 09 August 2025 08:00

NATAȚIE. Un grup compact de sportivi gălățeni au participat la Aqua Challange 2025 – competiție ce a avut loc la Constanța. Un adevărat maraton nautic, în ape deschise, în care gălățenii au obținut numeroase locuri fruntașe. Au avut loc întrecerile: 200 m copii și juniori, 500 m ștafetă, 3x50 m, 1500 m și 5000 m, cu peste 400 de sportivi la start. Evidențiații Galațiului au fost următorii. Pentru Aqua Sport
Image Description

08:03

- Nationale - Alternativa Techirghiol, autostrada care ar urma să facă legătura spre sudul litoralului, se află în impas. În ce stadiu este proiectul

Alternativa Techirghiol, proiectul conceput pentru ca șoferii să evite aglomerația de pe DN39 pare să se blocheze. Autostrada este planificată din 2019, dar proiectul a tot fost amânat. Noul termen este 16 septembrie. Dacă nici atunci nu se va concretiza nimic, planul riscă să fie amânat la nesfârșit, iar tot procesul ar putea fi reluat. Șoseaua numită „alternativa Techirghiol” va pleca din autostrada 4, de la Cumpăna, și va ajunge
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Simionescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete