FSB susţine că a dejucat un atac asupra singurului portavion rusesc. Ucrainenii ar fi folosit „tehnici de influenţă psihologică”
Inapoi

FSB susţine că a dejucat un atac asupra singurului portavion rusesc. Ucrainenii ar fi folosit „tehnici de influenţă psihologică”

Postat pe 10 Jul 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 5 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB, fostul KGB) a anunțat că a dejucat planul unui „atac terorist” asupra singurului portavion rusesc, precum şi presupuse atentate la viaţa a trei responsabili de rang înalt din Ministerul Apărării, reţinând un agent al serviciilor speciale ucrainene, informează miercuri presa de stat de la Moscova. Ţinta ar fi fost singurul portavion rusesc, „Amiral Kuzneţov”, în prezent andocat la un şantier naval din Murmansk, ale cărui lucrări de reparaţii sunt în întârziere, potrivit presei ruse, preluate de Reuters și portalul independent Meduza, preluate de Agerpres. FSB declară că unul dintre militarii navei de război ar fi fost contactat de un cetăţean ucrainean care a încercat să îl convingă să comită un atac asupra portavionului. Reuters și MEduza menționează că nu au putut verifica în mod independent aceste informaţii. Potrivit FSB, în luna martie, un membru al echipajului de pe „Amiral Kuzneţov” a fost contactat „prin intermediul unor aplicaţii de mesagerie străine WhatsApp şi Telegram” de către un angajat al serviciilor speciale ucrainene, care s-a prezentat drept „Oleg”. „Folosind tehnici de influenţă psihologică” - de la promisiunea de a-i asigura marinarului rus să ajungă în Finlanda şi o remunerare financiară generoasă, până la ameninţarea cu denunţarea către autorităţile ruse că acesta ar fi trimis bani armatei ucrainene, ceea ce era fals - el ar fi încercat să-l convingă să comită un atac terorist asupra navei. Aşa-numitul „Oleg” ar fi susţinut că întreaga operaţiune este supervizată de către şeful GUR, Kirilo Budanov. Marinarul a contactat însă FSB, după care a corespondat cu presupusul agent ucrainean, aflându-se deja sub controlul serviciilor ruseşti de informaţii, pentru a intra în posesia de informaţii valoroase. În cadrul cazului privind pregătirea unor presupuse tentative de asasinat împotriva unor responsabili de rang înalt ai Ministerului Apărării rus, a fost reţinut un cetăţean rus născut în 1994 (numele său nu a fost dat publicităţii), a indicat FSB, citat de Meduza.io. Acesta, susţine FSB, primise misiune din partea Direcţiei principale de informaţii a Ministerului Apărării ucrainean (GUR) ca „prin serviciul de curierat să organizeze livrarea a trei dispozitive explozive de mare putere, deghizate în ambalaj de cadouri la domiciliile din Moscova ale celor trei înalţi oficiali” ale căror nume nu sunt dezvăluite. FSB susţine că rusul reţinut ar fi mărturisit că în mai 2024 ar fi fost recrutat de GUR. Portalul Meduza.io subliniază că FSB comunică periodic despre dejucarea unor tentative de sabotaj care ar fi puse la cale de serviciile speciale ucrainene pe teritoriul Rusiei, dar aceste informaţii nu pot fi verificate dacă sunt sau nu reale. Ultimul astfel de caz prezentat de FSB este dejucarea tentativei serviciilor ucrainene de a deturna un bombardier strategic rusesc Tu-22M3, capabil să lanseze rachete nucleare.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

14:20

- Galati - Autorii atacului de la barul din Smârdan au ajuns după gratii Scris de Mariana Constandache Vineri, 15 August 2025 03:00

Cei patru frați care au comis un atac violent în noaptea de miercuri spre joi la un bar din comuna Smârdan au fost arestați preventiv după ce au fost prezentați Judecătoriei Galați. Instanța a admis solicitarea Parchetului, care a venit la capătul unor ore de foc, în care poliția din municipiul Galați și din mai multe localități învecinate a fost pusă în alertă. Cei patru autori ai atacului care l-a
Image Description

14:17

- Cluj - FOTO Accident șocant în Cluj: Trei răniți după ce o mașină a ieșit de pe carosabil și pompierii au intervenit spectaculos pentru a oferi ajutor

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit astăzi pentru a gestiona un accident rutier produs pe centura de ocolire Vâlcelele-Apahida. La fața locului au fost mobilizate două autospeciale cu modul de descarcerare și un echipaj SMURD. În urma accidentului, un autoturism a ieșit de pe carosabil, iar două persoane au rămas blocate în interior. Pompierii au utilizat echipamentele speciale pentru a le evacua în siguranță. În total, trei persoane
Image Description

14:14

- Gorj - Parc fotovoltaic la Bărbătești

Comuna Bărbătești va beneficia de o investiție majoră în energie regenerabilă, prin construirea unui parc fotovoltaic.Primarul Adrian Mangu a anunțat că proiectul se află în etapa de proiectare tehnică, urmând ca după finalizarea documentației să fie organizată o licitație pentru desemnarea firmei constructoare.Finanțarea este asigurată de Ministerul Mediului, fără costuri din bugetul local.Parcul va fi amplasat în spatele Căminului Cultural și va asigura energia electrică necesară iluminatului public și instituțiilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Elena Dumitrescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete