„Este o tragedie.” Vaccinarea copiilor scade la nivel mondial, milioane de vieți sunt în pericol. Avertismentul experților
Inapoi

„Este o tragedie.” Vaccinarea copiilor scade la nivel mondial, milioane de vieți sunt în pericol. Avertismentul experților

Postat pe 25 Jun 2025

Update cu 1 lună în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Maria Simionescu

Image Description
Externe
Vaccinarea copiilor împotriva bolilor potenţial mortale înregistrează o scădere la nivel mondial, sub efectul inegalităţilor economice persistente, al perturbărilor asociate cu pandemia de COVID-19 şi al dezinformării privind vaccinurile, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează AFP, potrivit Agerpres. Experții avertizează că milioane de vieți sunt în pericol. Această prezentare globală a vaccinării copiilor din 1980 până în 2023, publicată în revista medicală The Lancet, oferă estimări actualizate pentru 204 ţări şi teritorii, înainte de conferinţa donatorilor din cadrul Alianţei pentru vaccinuri (Gavi), care va avea loc miercuri la Bruxelles. În ultimii 50 de ani au fost făcute progrese fără precedent, iar programul esenţial de vaccinare al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a salvat aproximativ 154 de milioane de vieţi de copii. Acoperirea vaccinală împotriva unor boli precum difteria, tetanosul, tusea convulsivă, rujeola, poliomielita şi tuberculoza s-a dublat între 1980 şi 2023 la nivel mondial, potrivit cercetătorilor. „Însă aceste progrese pe termen lung maschează provocări recente şi disparităţi notabile”, precizează revista medicală The Lancet. Astfel, vaccinările împotriva rujeolei au scăzut între 2010 şi 2019 în aproape jumătate din ţări, mai ales în America Latină şi zona Mării Caraibilor, iar procentul copiilor care au primit cel puţin o doză de vaccin împotriva difteriei, tetanosului, tusei convulsive, rujeolei, poliomielitei şi tuberculozei a scăzut în majoritatea ţărilor bogate. Apoi, pandemia de COVID-19 a lovit lumea întreagă, exacerbând dificultăţile. Exemple ale impacturilor sale: între 2020 şi 2023, un număr suplimentar de aproape 13 milioane de copii nu au primit nicio doză de vaccin, iar aproximativ 15,6 milioane de copii nu au primit toate cele trei doze din schema completă de vaccinare împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive, sau cele două doze împotriva rujeolei. De asemenea, mari disparităţi continuă să existe, mai ales în detrimentul ţărilor cele mai sărace. În 2023, mai mult de jumătate din cei 15,7 milioane de copii nevaccinaţi la nivel mondial trăiau doar în opt ţări, în principal în Africa Subsahariană şi Asia de Sud. „Vaccinarea sistematică a copiilor este una dintre cele mai puternice şi rentabile acţiuni de sănătate publică”, a declarat Jonathan Mosser, autorul principal al noului studiu şi membru al Institutului pentru Metrică şi Evaluare a Sănătăţii (IHME) din Statele Unite. „Însă inegalităţile persistente la nivel global, provocările ridicate de pandemia de COVID-19, creşterea dezinformării şi ezitarea vaccinală au contribuit împreună la diminuarea progreselor înregistrate în privinţa vaccinării”, a rezumat el într-un comunicat de presă. Lor li se adaugă „un număr în creştere de persoane strămutate şi disparităţi tot mai mari din cauza conflictelor armate, volatilităţii politice, incertitudinii economice şi crizelor climatice”, a adăugat Emily Haeuser, o altă autoare a studiului şi totodată cercetătoare în cadrul IHME. Rezultatul: epidemii cauzate de boli ce pot fi prevenite datorită vaccinurilor sunt în creştere în întreaga lume, punând vieţi în pericol şi expunând ţările afectate la costuri tot mai mari. Astfel, Uniunea Europeană a înregistrat de aproape 10 ori mai multe cazuri de rujeolă în 2024 decât în 2023, iar Statele Unite au depăşit pragul de 1.000 de cazuri confirmate luna trecută, reprezentând deja un număr mai mare decât cel înregistrat la nivelul întregului an 2024. Iar un număr în creştere al cazurilor de poliomielită - o boală multă vreme eradicată în mai multe părţi ale lumii prin vaccinare - a fost semnalat în Pakistan şi Afganistan, în timp ce o epidemie afectează în prezent Papua Noua Guinee. Toate aceste regrese ameninţă să împiedice atingerea obiectivelor globale de vaccinare stabilite de OMS pentru anul 2030. Printre ele: administrarea de vaccinuri esenţiale pentru 90% din copii şi adolescenţi. OMS vizează totodată reducerea la jumătate a numărului de copii mai mici de un an care nu au primit nicio doză de vaccin împotriva difteriei, tetanosului şi tusei convulsive în raport cu anul 2019. Doar 18 ţări au reuşit până acum acest lucru, potrivit noului studiu, ce a fost finanţat de Fundaţia Gates şi Gavi. Comunitatea globală din sectorul sănătăţii a fost afectată, de asemenea, de reducerile drastice operate de administraţia preşedintelui Donald Trump la nivelul ajutorului internaţional al Statelor Unite la începutul anului 2025. „Pentru prima dată după multe decenii, numărul copiilor care mor în întreaga lume va creşte probabil în acest an, în loc să scadă”, a declarat Bill Gates într-un comunicat distinct, publicat marţi. „Este o tragedie”, a adăugat cofondatorul companiei Microsoft, care a promis o donaţie de 1,6 miliarde de dolari pentru Gavi cu ocazia acestei conferinţe. Fundaţia sa contribuie, de asemenea, la finanţarea OMS şi a grupului de luptă împotriva poliomielitei.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

06:06

- Botosani - O familie din Botoșani riscă să rămână fără apartament din cauza datoriilor la bancă. Locuința le-a fost scoasă la licitație

O familie din municipiul Botoșani riscă să rămână fără apartament din cauza datoriilor la bancă. Locuința acestora a fost scoasă la licitație de executorul judecătoresc Radu Stărică din municipiul Suceava. Executorul anunță organizarea unei licitații pentru vânzarea unui apartament cu patru camere, cu o suprafață utilă de 65,78 metri pătrați, situat pe strada Împărat Traian din municipiu, la numărul 39. Apartamentul este situat la primul etaj al blocului și este
Image Description

05:55

- Constanta - Șase luni de la perchezițiile care au cutremurat Portul Constanța! Suspecții încep să recunoască pe capete. Cine sunt primii trei inculpați care au bătut palma cu DNA

În dosar, Chirilă Florin-Laurențiu, fost director al Direcției Tehnică în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, Vișan George-Gabriel, fost director Comercial în cadrul C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, sunt acuzați de luare de mită, în timp ce Cristea Cătălin-Viorel, consilier al directorului general al C.N. Administrația Porturilor Maritime S.A. Constanța, este suspectat de luare de mită și de complicitate la dare de mită, iar Dumitrache Ion, fostul șef
Image Description

05:52

- Brasov - Schimbări majore la Pilonul 2 de Pensii. Ce prevede noul proiect de lege lansat de Guvernul Bolojan

Guvernul Bolojan a lansat proiectul de lege care reglementează plata din Pilonul 2 de Pensii, la 17 ani de la înființarea sistemului. Noua legislație aduce schimbări majore în modul în care românii își vor putea încasa economiile acumulate pentru pensie Pilon 2 şi Pilon 3. Una dintre cele mai importante modificări este eliminarea retragerii integrale a activului acumulat într-o singură tranșă. În schimb, viitorii pensionari vor putea opta pentru plăți
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Maria Popescu

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete