Cum a eșuat Google să avertizeze 10 milioane de oameni înaintea cutremurului devastator din Turcia, din 2023
Inapoi

Cum a eșuat Google să avertizeze 10 milioane de oameni înaintea cutremurului devastator din Turcia, din 2023

Postat cu 6 ore în urmă

Update cu 6 ore în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Google a recunoscut că sistemul său de avertizare timpurie pentru cutremure nu a reușit să alerteze cu precizie oamenii în timpul seismului mortal din Turcia din 2023, potrivit BBC. Zece milioane de persoane aflate la o distanță de 150 de kilometri de epicentru ar fi putut primi alerta de cel mai înalt nivel de la Google - acordând până la 35 de secunde de avertizare pentru a se adăposti în siguranță. În schimb, doar 469 de avertismente „Acționează!”( Take Action) au fost emise pentru primul cutremur cu magnitudinea de 7,8. Google a declarat pentru BBC că o jumătate de milion de persoane au primit o avertizare de nivel inferior, concepută pentru „tremurături ușoare” și care nu alertează utilizatorii în același mod vizibil. Gigantul tehnologic a declarat anterior pentru BBC că sistemul „a funcționat bine”. Sistemul funcționează pe dispozitive Android, care reprezintă peste 70% din telefoanele din Turcia. Peste 55.000 de oameni au murit când două cutremure majore au lovit sud-estul Turciei pe 6 februarie 2023, peste 100.000 au fost răniți. Mulți dormeau în clădirile care s-au prăbușit în jurul lor când au lovit cutremurele. Sistemul de avertizare timpurie al Google era activ și funcțional în ziua cutremurelor – însă a subestimat cât de puternice au fost acestea. „Continuăm să îmbunătățim sistemul pe baza a ceea ce învățăm din fiecare cutremur”, a declarat un purtător de cuvânt al Google. Sistemul Google, numit Android Earthquake Alerts (AEA), este capabil să detecteze trepidațiile unui număr mare de telefoane mobile care utilizează sistemul de operare Android. Deoarece cutremurele se mișcă relativ încet prin pământ, poate fi apoi transmisă o avertizare. Cel mai serios avertisment al Google se numește „Acționează!” (Take Action), care declanșează o alarmă puternică pe telefonul utilizatorului - anulând setarea Nu deranja - și acoperind ecranul acestuia. Acesta este avertismentul care ar trebui să fie trimis oamenilor atunci când se detectează tremurături mai puternice care ar putea amenința viața umană. AEA are și un avertisment mai puțin serios, „Fii atent!”, conceput pentru a informa utilizatorii cu privire la un potențial cutremur mai slab - un avertisment care nu schimbă setarea dispozitivului activat în modul Nu deranjați. Alerta „Acționează!” a fost deosebit de importantă în Turcia ca urmare a seismelor catastrofale și pentru că primul cutremur a avut loc la ora 04:17, când mulți utilizatori ar fi trebuit să doarmă. Doar alerta mai serioasă i-ar fi trezit. În lunile de după cutremur, BBC a vrut să discute cu utilizatorii care primiseră acest avertisment - inițial cu scopul de a demonstra eficacitatea tehnologiei. Însă, în ciuda discuțiilor cu oameni din orașele și localitățile din zona afectată de cutremur, pe o perioadă de câteva luni, BBC nu a putut găsi pe nimeni care să fi primit o notificare „Acționează!” înainte de cutremur. Cercetătorii Google au scris în revista Science detalii despre ce a mers prost, invocând „limitările algoritmilor de detectare”. Pentru primul cutremur, sistemul a estimat magnitudinea la o valoarea cuprinsă între 4,5 și 4,9 pe scara magnitudinii momentului (MMS), când de fapt magnitudinea era de 7,8. Un al doilea cutremur puternic produs mai târziu în aceeași zi a fost, de asemenea, subestimat, sistemul trimițând de data aceasta alerte „Acționează!” către 8.158 de telefoane și alerte „Fii atent!” către puțin sub patru milioane de utilizatori. După cutremur, cercetătorii Google au modificat algoritmul și au simulat din nou primul cutremur. De data aceasta, sistemul a generat 10 milioane de alerte „Acționează!” pentru persoanele cele mai expuse riscului – și încă 67 de milioane de alerte „Fii atent!” pentru cei care locuiesc mai departe de epicentru. „Fiecare sistem de avertizare timpurie pentru cutremure se confruntă cu aceeași provocare - reglarea algoritmilor pentru evenimente de mare magnitudine”, a declarat Google pentru BBC. Google susține că sistemul ar trebui să fie suplimentar și nu să înlocuiască sistemele naționale. Cu toate acestea, unii oameni de știință se tem că țările au prea multă încredere în tehnologii care nu au fost testate pe deplin. „Cred că a fi foarte transparent în ceea ce privește cât de bine funcționează este absolut esențial”, a declarat pentru BBC Harold Tobin, directorul Rețelei Seismice din Pacificul de Nord-Vest. Cercetătorii Google spun că analiza post-eveniment a îmbunătățit mai mult sistemul - iar AEA a emis alerte în 98 de țări. Citește și: FOTO „Bucureștiul cu bulină roșie” (I). Cum știm dacă blocul în care locuim ar putea fi avariat la un mare cutremur FOTO „Bucureștiul cu bulină roșie” (II). De ce nu știm, concret, câte clădiri sunt vulnerabile la cutremur. Anomaliile din teren FOTO „Bucureștiul cu bulină roșie” (III). Cum ne punem în pericol în apartamente pe care le cumpărăm cu peste 2.000 de euro pe metrul pătrat
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

15:07

- Olt - Suspiciuni și la Curtea de Apel Craiova în dosarul omului de afaceri slătinean Mircea Ungureanu

Seria suspiciunilor din partea reprezentanților justiției continuă, în dosarul în care omul de afaceri slătinean Mircea Ungureanu a fost trimis în judecată, alături de alte persoane, pentru presupuse fapte penale, și la Curtea de Apel Craiova, unde contestațiile inculpatului la prelungirea măsurii preventive au ajuns, în mod ciudat, la același complet de judecată la ultimele trei termene și, în ciuda argumentelor și a probelor noi care indică nevinovăția afaceristului, judecătorii,
Image Description

15:00

- Nationale - Video Aeroportul Otopeni funcționează cu o singură pistă. Lucrări de reparații, în plin sezon al vacanțelor

Una dintre cele două piste ale Aeroportului Henri Coandă a fost închisă pentru reparații, în plin sezon al vacanțelor. Lucrările au loc în contextul în care pe Otopeni aterizează și decolează zeci de aeronave în fiecare zi. Lucrările pe aeroport vor dura pe tot parcursul acestei săptămâni, timp în care una dintre cele două piste va fi reasfaltată și se vor înlocui inclusiv lămpile de balizaj, potrivit corespondentului Digi24 Sebastian
Image Description

14:59

- Arges - Bitcoin ATM: Legislație și Accesibilitate în România

Bancomatele Bitcoin (Bitcoin ATM) reprezintă o inovație tehnologică care facilitează tranzacțiile cu criptomonede prin intermediul unor terminale fizice, similare bancomatelor tradiționale. Aceste dispozitive permit utilizatorilor să cumpere sau să vândă Bitcoin și alte criptomonede folosind numerar sau carduri bancare, oferind o punte între lumea digitală a criptomonedelor și cea fizică a banilor tradițional. Cadrul Legal pentru Bitcoin ATM în România România a adoptat o abordare progresivă în reglementarea criptomonedelor, aliniindu-se
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete