Cel puţin cinci migranți au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii, în timp ce la Londra se vota controversatul proiect Rwanda
Inapoi

Cel puţin cinci migranți au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii, în timp ce la Londra se vota controversatul proiect Rwanda

Postat pe 23 Apr 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 8 minute

Articol scris de: Cristina Preda

Image Description
Externe
Parlamentul britanic a aprobat în cursul nopţii controversatul proiect de lege care prevede expulzarea în Rwanda a solicitanţilor de azil intraţi ilegal în Marea Britanie. Comisarul Consiliului Europei pentru drepturile omului a cerut Marii Britanii să revină asupra proiectului, în timp ce o nouă tragedie s-a întâmplat în zorii zilei: cel puţin cinci imigranţi, între care și un copil, au murit încercând să traverseze Canalul Mânecii. Trei bărbaţi, o femeie şi un copil au murit în cursul nopţii de luni spre marţi în timpul unei tentative de traversare a Canalului Mânecii, în apropierea plajei de la Wimereux, în regiunea franceză Pas-de-Calais. Incidentul a avut loc la ora 5 dimineaţa, când un "vas mic", o ambarcaţiune improvizată cu peste 110 persoane la bord, a pornit pe mare de pe plaja din Wimereux, potrivit prefecturii. "După o primă eşuare pe un banc de nisip, ambarcaţiunea a pornit din nou pe mare", a precizat Prefectura. Se crede că ambarcaţiunea supraîncărcată a fost implicată într-o mişcare precipitată, soldată cu mai multe victime. Ancheta a fost încredinţată procurorului general din Boulogne-sur-Mer. Marţi dimineaţă, poliţia a interzis accesul pe o porţiune de o sută de metri din digul de la Wimereux, potrivit unui jurnalist AFP. Echipe de securitate civilă şi două elicoptere ale serviciului medical de urgenţă (SAMU) se află la faţa locului. Potrivit cotidianului local La Voix du Nord, aproximativ o sută de migranţi au fost deja recuperaţi la bordul unui remorcher de intervenţie al marinei franceze şi vor fi duşi în portul Boulogne. Tentativa de traversare a avut loc pe o mare calmă şi pe o vreme senină, dar cu o temperatură de abia câteva grade peste zero grade. Această tragedie ridică la cel puţin cincisprezece numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa încercând să traverseze Canalul Mânecii în 2024. Parlamentul britanic a aprobat în noaptea de luni spre marţi proiectul de lege ce permite expulzarea spre Rwanda a solicitanţilor de azil intraţi ilegal în Regatul Unit, după o interminabilă bătălie între camera superioară, reticentă faţă de acest text controversat, şi camera inferioară. Anunţat în urmă cu doi ani de guvernul conservator aflat la putere la Londra şi prezentat drept o măsură-far a politicii sale de luptă împotriva imigraţiei ilegale, acest proiect de lege vizează trimiterea în Rwanda a solicitanţilor de azil - indiferent de unde vin ei - intraţi ilegal în Regatul Unit, în special traversând Canalul Mânecii pe bărci pneumatice. Ataşat unui nou tratat între Londra şi Kigali, ce prevede plata unor sume substanţiale către Rwanda în schimbul primirii de migranţi, textul votat în noaptea de luni spre marţi este menit să răspundă concluziilor Curţii Supreme, care a declarat proiectul iniţial ilegal, în noiembrie anul trecut. El defineşte Rwanda drept ţară terţă sigură. Însă, chiar dacă Rwanda se prezintă drept una dintre ţările cele mai stabile de pe continentul african, preşedintele său Paul Kagame, care deţine puterea din 1994 în această ţară din regiunea Marilor Lacuri, este acuzat că guvernează într-un climat de teroare, reducând la tăcere disidenţa şi libertatea de exprimare. Guvernul de la Kigali s-a declarat "mulţumit" de votul din Parlamentul britanic. Un purtător de cuvânt al guvernului rwandez, Yolande Makolo, a declarat că autorităţile ţării sale sunt "nerăbdătoare să primească persoanele relocalizate în Rwanda". Noul comisar pentru drepturile omului al CoE, irlandezul Michael O'Flaherty, s-a declarat "îngrijorat că acest proiect de lege ar putea autoriza expulzarea de persoane spre Rwanda fără ca cererea lor de azil să fi fost analizată de autorităţile britanice, în majoritatea cazurilor". "Guvernul Regatului Unit trebuie să se abţină de la expulzarea acestor oameni în baza 'planului său Rwanda' şi să revină asupra atingerii aduse independenţei justiţiei pe care o constituie acest proiect de lege", a declarat Michael O'Flaherty. Londra face parte din această instituţie ce reuneşte 46 de state membre şi care este depozitarul Convenţiei europene a drepturilor omului. Legislaţia "exclude posibilitatea pentru tribunalele britanice de a examina pe deplin şi în mod absolut independent cazurile care le sunt prezentate", adaugă el. O'Flaherty aminteşte că în baza articolului 3 al Convenţiei europene a drepturilor omului, Regatul Unit nu are dreptul de a respinge solicitanţii de azil spre ţara lor de origine, chiar şi indirect printr-o ţară terţă. Or, textul aprobat marţi de Camera comunelor "împiedică indivizii să recurgă la tribunalele britanice asupra acestei probleme-cheie a expulzării", scrie înaltul responsabil al Consiliului Europei. "El interzice explicit tribunalelor britanice să evalueze riscul ca Rwanda să expulzeze oameni spre alte ţări şi să analizeze echitatea şi modul de funcţionare a procedurilor de azil în Rwanda". Curtea Europeană a Drepturilor Omului, organism al Consiliului Europei, a oprit în ultimul moment în iunie 2022 un prim zbor prevăzut de Londra cu destinaţia Rwanda.La sfârşitul lui 2023, prim-ministrul britanic Rishi Sunak a dat asigurări că nu va permite "unei curţi străine să blocheze" zborurile spre Rwanda.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

07:19

- Timis - Emoții pentru peste 5.400 de elevi din Timiș. Luni începe Evaluarea Națională 2025

Potrivit metodologiei aprobate de Ministerul Educației, Evaluarea Națională reprezintă singurul criteriu de admitere în clasa a IX-a, media generală din gimnaziu nemaifiind luată în calcul. În județul Timiș, la această sesiune sunt înscriși 5.436 de elevi, conform datelor Inspectoratului Școlar Județean. Calendar complet al examenului: • 23 iunie (luni): Limba și literatura română • 25 iunie (miercuri): Matematică • 27 iunie (vineri): Limba și literatura maternă • 3 iulie (joi):
Image Description

07:17

- Constanta - Academia Navală Mircea cel Bătrân din Constanța organizează admiterea pentru anul universitar 2025-2026 pentru Secția Civilă și Secția Militară. Vezi câte locuri sunt disponibile

Pentru anul universitar 2025-2026, Academia organizează admiterea pentru mai multe programe de studii, oferind oportunități de dezvoltare academică și profesională pentru tinerii pasionați de domeniul maritim. Concursul de admitere constă în Concurs de dosare. Primii candidați ierarhizați în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere, pe programe de studii – conform opțiunilor exprimate, vor beneficia de locuri fără taxă de studii (prin burse de studii acordate de ANMB). Proba de admitere
Image Description

07:12

- Vrancea - Aproape 160.000 de absolvenți de clasa a opta așteptați la evaluarea națională

Evaluarea Națională pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2025) începe luni, 23 iunie, cu proba scrisă la limba și literatura română. Potrivit datelor transmise de inspectoratele școlare județene, au fost înscriși pentru susținerea acestui examen, organizat în 3.190 de unități de învățământ/centre de examen, peste 159.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a. A doua probă scrisă (matematică) va avea loc miercuri, 25 iunie, în timp ce proba rezervată elevilor
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete