Azi e Gotland, mâine Aland: Cum ar putea Putin să încerce să invadeze Europa prin „călcâiul lui Ahile din Finlanda”
Inapoi

Azi e Gotland, mâine Aland: Cum ar putea Putin să încerce să invadeze Europa prin „călcâiul lui Ahile din Finlanda”

Postat pe 24 May 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 9 minute

Articol scris de: Maria Popescu

Image Description
Externe
De când Finlanda a devenit membru NATO și Rusia dă semne că vrea să schimbe harta politică a Mării Baltice, insulele Aland au devenit cea mai mare vulnerabilitate a țării scandinave, care ar putea fi exploatată de Moscova dacă va decide să invadeze Europa, scrie Bloomberg. Arhipelagul autonom din inima Mării Baltice aparține oficial Finlandei, dar locuitorii săi vorbesc suedeza, iar Rusia este una dintre vechile semnatare ale unui acord care interzice orice prezență militară pe insule. „Este călcâiul lui Ahile al apărării Finlandei”, a spus Alpo Rusi, profesor și fost consilier prezidențial din Finlanda, potrivit France24. În insulele Aland trăiesc 30.000 de oameni, zona remarcându-se prin numărul mare de insule stâncoase, păduri bogate, biserici vechi de piatră și construcții din lemn - toate se află sub supravegherea atentă a consulatului rus care a fost înființat pe vremea Uniunii Sovietice, după semnarea acordului de demilitarizare. „Dacă ai toate insulele Aland, poți bloca traficul maritim atât înspre Golful Botnic, cât și înspre Golful Finlandei”, a spus Pekka Toveri, fost general-maior în forțele armate finlandeze și membru al parlamentului pentru Partidul Coaliția Națională de centru-dreapta, care face parte din coaliția aflată la guvernare. „Atunci am încurcat-o.” Aproximativ 96% din comerțul maritim al Finlandei folosește căile navigabile din apropiere de Aland. Abilitatea de a transporta mărfuri pe cale terestră prin nordul Norvegiei sau Suediei înspre teritoriul finlandez este limitată de iernile aspre, drumurile prost întreținute și diferențele de ecartament feroviar. Aland este și o zonă esențială pentru infrastructura de comunicații și cea energetică, care include cabluri subacvatice pentru internet și alimentare cu electricitate. Finlanda a ajuns intrat într-o formă prudentă de coexistență cu țara vecină de la est, după ce a purtat două războaie împotriva Uniunii Sovietice în secolul al XX-lea. Renunțarea la neutralitate s-a produs după ce Putin a trimis tancurile în Ucraina, iar Finlanda s-a apropiat tot mai mult de Occident. Opt din nouă națiuni din zona Mării Baltice sunt acum membre NATO - doar Rusia nu este. Următorul pas pentru întărirea apărării ar fi închiderea consulatului rusesc din Insulele Aland și permiterea organizării de exerciții militare pe teritoriul insulelor, potrivit lui Toveri. Arhipelagul este mai important pentru Finlanda decât este Insula Gotland pentru Suedia, teritoriu strategic al NATO pe care Putin a pus ochii. Guvernul de la Stockholm a remilitarizat insula după ce Rusia a anexat Crimeea, în 2014. Mai târziu, suedezii au reintrodus staționarea permanentă de trupe, aducând tancuri și reactivând sistemele de apărare antiaeriană. Ministrul finlandez al economiei, Wille Rydman, a spus că țara este pregătită pentru mai multe scenarii, inclusiv o încercare din partea Rusiei de a prelua controlul asupra Mării Baltice și până la operațiuni mai limitate, precum misiunile de sabotaj împotriva alianței NATO. Rușii și-au intensificat activitățile de bruiaj al semnalelor GPS folosite de companiile aeriene, telefonia mobilă și sistemele militare din Marea Baltică. Misiunile de sabotaj au fost localizate în zone din apropiere de Sankt Petersburg și enclava Kaliningrad, aflată între Polonia și Lituania. Hackerii ruși au atacat deja site-ul unei companii de transport de mărfuri din Aland, reușind să întrerupă activitățile companiei timp de 24 de ore după atacul cibernetic. Paza de coastă a Finlandei a fost înființată în 1930 pentru a urmări contrabandiștii în timpul prohibiției și, în lipsa armatei, este responsabilă de securitatea insulelor Aland. Insulele Aland au fost afectate de fiecare război din regiunea Baltică începând din 1741, potrivit lui Kenneth Gustavsson, un istoric militar din Aland. Trei dintre aceste războaie s-au încheiat prin semnarea unor tratate importante care au schimbat identitatea localnicilor. În fiecare zi de când Rusia a invadat Ucraina, un grup mic de protestatari se adună în apropiere de consulatul rus din capitala insulelor Aland, Mariehamn, și cere ca Putin să fie tras la răspundere pentru crimele de război comise de ruși în Ucraina. Apoi, ambele părți sunt libere să își vadă de treabă. Consulul rus, Alexander Rogov, este liber să călătorească prin insule cu barca și cu mașina, împreună cu soția, pentru a verifica faptul că Finlanda nu încearcă să aducă pe ascuns arme sau soldați. În afară de dorința de a proteja stilul de viață idilic al insularilor și îngrijorările legate de consecințele unui conflict cu Rusia, localnicii din Aland se tem că dacă se va renunța la demilitarizare, alte acorduri, precum cele care le garantează drepturile la limbă și cultură, vor fi și ele în pericol. „Aland este o piesă dintr-un puzzle mult mai mare”, a spus Susann Simolin, directorul Institutului pentru Pace din Insulele Aland. Dacă va fi nevoie, paza de coastă ar putea să își mărească foarte repede efectivul, apelând la o parte din cei 3.100 de membri ai forțelor finlandeze de frontieră, din care fac parte și civili. Ar fi în interesul Rusiei ca amenințările să rămână cât mai limitate, întrucât Moscova beneficiază de pe urma demilitarizării, potrivit lui Kim Westman, un ofițer din paza de coastă finlandeză. Motivul? „Dacă vor dori vreodată să desfășoare o acțiune militară, cu siguranță le-ar fi mai ușor dacă [insulele Aland] nu ar fi deja ocupate de alți militari”, a explicat Westman.
Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

09:18

- Neamt - Energia electrică în topul scumpirilor – salt uriaș de prețuri în iulie 2025

Energia electrică în topul scumpirilor înregistrate în iulie 2025, cu o creștere de 62,97% față de aceeași lună din 2024, urmată de fructele proaspete și conservele din fructe, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). „Energia electrică, fructele proaspete și fructele și conservele din fructe se află în topul scumpirilor înregistrate în iulie 2025, comparativ cu luna similară a anului anterior”, a anunțat INS.Astfel, energia electrică s-a
Image Description

09:11

- Cluj - Primăria Cluj, în alertă după sesizările mai multor părinți îngrijorați, intervine de urgență: Locurile de joacă, igienizate și dezinfectate VIDEO

Locurile de joacă din Cluj-Napoca intră, în această perioadă, într-o amplă acțiune de curățare, igienizare și dezinfectare, pentru ca acestea să rămână spații sigure și prietenoase pentru copii. Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat intervențiile pe rețelele de socializare, precizând că măsura vine după ce au fost primite mai multe sesizări privind comportamente nepotrivite în parcuri. „Acționăm în toate locurile unde este nevoie, astfel încât cei mici să se poată bucura
Image Description

09:11

- Maramures - Să sărbătorim Sfânta Maria Mare la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”

Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare” ne invită să sărbătorim Sfânta Maria Mare și Ziua Națională a Maramureșului și să descoperim arta, tradiția și poveștile Maramureșului la muzeu. Vineri, 15 august, intrarea la muzeu este gratuită pentru toți vizitatorii. Ce putem vedea: expoziția permanentă „Centrul Artistic Baia Mare. Repere Europene între tradiții și inovații”, expoziția temporară „UTOPIA” – Dalina Bădescu, lucrarea lunii – „Pereche maramureșeană” – Traian Bilțiu-Dăncuș,
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Simona Stan

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete