Alec Baldwin, judecat pentru omor prin imprudenta
Inapoi

Alec Baldwin, judecat pentru omor prin imprudenta

Postat pe 07 Jul 2024

Update cu 1 an în urmă

Timp de citire: 4 minute

Articol scris de: Andrei Miroslavescu

Image Description
Externe

Alec Baldwin, judecat pentru omor prin imprudenta

Actorul Alec Baldwin va fi judecat pentru acuzatia de omor prin imprudenta, începând de marți, în legătură cu tragicul incident de pe platourile de filmare ale filmului western "Rust". Regizoarea de imagine, Halyna Hutchins, și-a pierdut viața, iar regizorul Joel Souza a fost rănit după un foc de armă. Informația a fost transmisă de AFP și preluată de Agerpres.

Procesul va dura aproximativ 10 zile și se va desfășura la un tribunal din Santa Fe, New Mexico, în sud-vestul Statelor Unite. Alec Baldwin, în vârstă de 66 de ani, riscă o pedeapsă de până la 18 luni de închisoare.

Accidentul s-a produs în octombrie 2021, în timp ce Baldwin repeta pentru o scenă folosind un revolver care trebuia să fie încărcat cu gloanțe oarbe. Din nefericire, unul dintre gloanțe era real. Incidentul a avut loc pe un ranch din New Mexico și a șocat comunitatea cinematografică, generând cereri pentru interzicerea armelor de foc pe platourile de filmare.

Hannah Gutierrez-Reed, specialista în arme a filmului, a fost deja condamnată în aprilie la 18 luni de închisoare pentru rolul său în acest accident. Ea a făcut apel la această condamnare. Gutierrez-Reed este acuzată de plasarea unui glonț real în revolverul folosit de Baldwin. Procurorii au criticat neglijența ei extremă, care a dus la "eșecuri constante de securitate" pe platoul de filmare. Neexperimentată, ea a lăsat armele nesupravegheate și nu a verificat dacă gloanțele din revolver erau realmente oarbe, încălcând protocoalele din industrie.

Însă acuzarea nu a putut stabili exact cum a ajuns muniția reală pe platoul de filmare, unde, în mod normal, este strict interzisă.

În cadrul anchetei, Baldwin a fost acuzat că s-ar fi comportat neadcvant pe platouri. "Presiunea domnului Baldwin asupra echipei de filmare a compromis în mod regulat siguranța", au scris procurorii, descriind un actor care "țipa în mod frecvent" la echipă și dorea să termine filmele cât mai rapid. Actorul neagă că ar fi apăsat pe trăgaci, iar procurorii îl acuză că "a mințit în mod flagrant în legătură cu comportamentul" său de pe platou.

În primul său interogatoriu la Poliție, Baldwin nu a menționat că arma s-ar fi descărcat de una singură, această narațiune fiind dezvoltată ulterior într-un interviu televizat. FBI-ul a realizat o expertiză conform căreia pistolul folosit de actor nu putea să tragă fără ca cineva să apese pe trăgaci, dar avocații lui Baldwin contestă această concluzie.

Filmarile la "Rust" au fost întrerupte din cauza acestui incident dramatic, însă au fost finalizate în cele din urmă în Montana. Mathew Hutchins, soțul regizoarei de imagine decedate, a preluat funcția de producător executiv și a renunțat la procesul civil împotriva lui Baldwin, în baza unui acord financiar confidențial.

Distribuie aceasta stire pe social media sau mail
Alte postari din Externe

Pagina de facebook

-
-

Recente din tulcea

-
-

Recente din Romania

-
-

20:10

- Cluj - VIDEO. Clujeancă frumoasă a făcut „spectacol” în centrul Clujului: Și-a lăsat mașina pe interzis, să meargă la magazin. Dar mașina „neastâmpărată” a plecat

Astăzi, în jurul orei 18:00, în fața Teatrului Maghiar din Cluj a fost „spectacol” . Nu pe scenă, dar a fost mai ceva ca la comedie. O tânără clujeancă, frumoasă și elegantă, și-a parcat mașina chiar în centrul orașului, pentru a merge probabil doar câteva minute până la un magazin din apropiere. Îmbrăcată cu gust și cu un mers grăbit, părea sigură că își va rezolva rapid treaba. Numai că,
Image Description

20:07

- Bistrita - Femeie rănită într-un accident produs între Ilva Mică și Strâmba

În accidentul petrecut vineri dimineață au fost implicate două mașini. O femeie a suferit politraumatisme și a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale suplimentare, informează ISU Bistrița-Năsăud. ”Un autoturism condus de o femeie de 26 de ani, din Poiana Ilvei, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 50 de ani, din Ilva Mică. În urma accidentului, o pasageră din autoturismul condus de
Image Description

20:02

- Bistrita - ”Trofeul Poarta Transilvaniei”, vineri și sâmbătă la TeraPlast Arena

La acest turneu amical participă echipele Gloria Bistrița, Minaur Baia Mare, KKA Szombathelyi (Ungaria) și MKS Lublin (Polonia). Vineri 15 august, de la ora 17.00, Gloria o întâlnește pe Szombathelyi, iar de la ora 19.30 Minaur joacă împotriva celor de la Lublin. Sâmbătă 16 august, de la ora 15.30 are loc finala mică, iar de la ora 18.00 finala mare, urmată de festivitatea de premiere. Abonamentele achiziționate pentru sezonul 2025/2026
Image Description

Reclame

-
-

Vremea

-
-
tulcea WEATHER

Schimb valutar

-
-

Autor știre

-
-
Cristina Preda

Redactie

-
-
Stiri de calitate din judetul tulcea
mail: office@AiPath.ro

Acasa Recente Radio Judete